Search
Generic filters
Exact matches only

Specie de arbore de cafea descoperită recent, în pericol de dispariție

O specie de arbore de cafea descoperită în 2013 în America Centrală ar putea să dispară înainte ca experţii să-i determine valoarea pentru fiinţa umană, a avertizat omul de ştiinţă irlandez Daniel Kelly, relatează EFE.

Kelly, profesor emerit în cadrul departamentului de Botanică al universităţii Trinity College din Dublin, se referă la „Sommera cusucoana”, arbore înalt de circa zece metri pe care l-a localizat întâmplător, acum trei ani, în Parcul Naţional Cusuco din Honduras, după ce a montat un cort sub coroana unui astfel de exemplar.

Ştim atât de puţine despre această plantă”, a declarat presei omul de ştiinţă irlandez, precizând că acesteia îi plac locurile umede şi umbroase.

Daniel Kelly şi colegul său Anke Dietzsch de la Trinity College au găsit doar 17 exemplare de „Sommera cusucoana” pe o suprafaţă de aproximativ un hectar din Parcul Naţional Cusuco.

Fructele sale ar putea fi delicioase sau ar putea fi veninoase, pur şi simplu nu ştim. Este o rudă apropiată a arborelui de chinină. Frunzele sale exuberante ar putea conţine substanţe halucinogene, afrodisiace, medicamente şi multe altele”, a spus botanistul.

Grădina Botanică din Dublin, care atrage mii de vizitatori pe an, precum şi experţi din Hawaii (SUA), au încercat, fără succes, să cultive seminţe de „Sommera cususcoana”.

Există un pericol real ca aceasta şi alte specii să se piardă înainte de a putea fi studiate în mod adecvat. Explorarea pădurilor tropicale nu este numai fascinantă, ci şi foarte, foarte urgentă”, a adăugat Daniel Kelly.

Descoperirea acestei noi specii care aparţine familiei „Rubiaceae” a fost confirmată de comunitatea ştiinţifică în 2015, iar caracteristicile sale au fost detaliate într-un articol al revistei de specialitate “PhytoKeys”.

Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii (IUCN) a inclus „Sommera cusucona” pe lista sa privind speciile aflate în pericol de dispariţie

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *