Universitatea Babeș-Bolyai ocupă primul loc în „Topul transparenței universităților publice” din țara noastră, top realizat de Societatea Academică din România și Alianța Națională a Organizațiilor Studențești din România
Raportul „Topul transparenței universităților publice” a fost prezentat de Vlad Cherecheș, vicepreședintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studendeşti din România (ANOSR).
Potrivit rezultatelor studiului cele mai transparente universități din țara noastră sunt Universitatea Politehnică din Timișoara și Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, ambele fiind clasate pe primul loc în top, cu 94 de puncte. Cele două universități sunt urmate de Universitatea de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș, Universitatea din Craiova, Universitatea de Vest din Timișoara și Universitatea ,,Ștefan cel Mare” din Suceava.
În cadrul proiectului au fost analizate site-urile tuturor celor 55 de universități de stat din România, ținându-se cont de 14 criterii de transparență și analizând prezența unor informații și documente considerate relevante pentru orice instituție de învățământ superior care funcționează după principiile bunei guvernanțe. Printre aceste criterii luate în considerare se numără: verificarea paginilor web, răspunsurile la cererile formulate în baza Legii 544/2001, efectuarea de vizite de studiu în instituțiile de învățământ superior sau lista cu taxele percepute de universitate.
De asemenea, principala concluzie a raportului „Ce ne spun și ce ascund paginile web ale universităților din România” a fost că universitățile de stat trebuie să fie mai transparente. Potrivit autorilor raportului, principalele informații pe care universitățile de stat nu le afișează pe site-uri sunt procesele verbale ale întrunirilor structurilor de conducere, rezultatele evaluărilor cadrelor didactice de către studenți, cereri de oferte, anunțuri referitoare la achiziții și hotărârile la zi ale structurilor de conducere.
În schimb, universitățile stau mai bine la publicarea Cartei universitare, anunțarea granturilor și mobilităților studențești, publicarea taxelor de studiu și anunțarea de concursuri pentru posturi vacante sau locuri de muncă în cadrul universității.
Citește și despre Patru universități din România, în topul celor mai bune universități din lume

