Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

900 de kilograme de alimente vor ajunge la familiile sărace din Cluj

Aproape 900 de kilograme de alimente vor fi donate de studenții Facultăţii de Ştiinţe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, în cadrul campaniei „Banca de alimente FSPAC”. Alimentele vor ajunge la 100 de familii sărace din județul Cluj.

Campania „Banca de alimente FSPAC” s-a desfășurat în perioada 23 noiembrie 2015 – 04 decembrie 2015 și a fost organizată de către Departamentul de Comunicare, Relaţii Publice şi Publicitate, din cadrul FSPAC (UBB Cluj), în parteneriat cu Crucea Roşie, filiala Cluj-Napoca.

900 de kilograme de alimente neperisabile

În cadrul campaniei sociale, studenții, dar și restul doritorilor, au putut dona alimente neperisabile pentru familii nevoiașe. În total, au fost colectate aproximativ 900 de kilograme de alimente precum: făină, mălai, zahăr, ulei, paste făinoase, orez, conserve și diverse dulciuri.

Donarea de alimente s-a realizat atât direct în facultate prin intermediul studenților, a cadrelor didactice şi a personalului auxiliar, cât şi indirect, prin bunăvoința altor persoane care s-au alăturat programului. De asemenea, campania a fost susținută şi printr-o serie de evenimente organizate de către studenții specializării Comunicare şi Relații Publice (CRP, anul III) în cadrul seminarului de responsabilitate socială corporatistă”, transmit inițiatorii campaniei sociale.

Pachete de alimente pentru 100 de familii sărace

Cu ajutorul partenerului acestui program, Crucea Roșie – filiala Cluj-Napoca, alimentele colectate vor ajunge, în perioada 11-23 decembrie 2015, la peste 100 de familii nevoiașe, din comunele: Mintiul Gherlii, Căşeiu, Cojocna, Chiuieşti şi Cuzdrioara.

Programul face parte din cea de-a V-a serie de campanii de responsabilitate şi implicare socială, sub titlul «Studenții de la CRPP din cadrul FSPAC, UBB, pentru comunitate», acesta fiind inclus în seria campaniilor anuale desfășurate în cadrul cursului de CSR (Corporate Social Responsability), coordonat de lect. Dr. Veronica Ilieș”, mai transmit inițiatorii Băncii de alimente FSPAC.

Aceasta nu este singura campanie socială organizată de studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. Astfel, în perioada 17 – 20 noiembrie 2015, UBB Cluj, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj, a organizat noi sesiuni de donare de sânge, adresate atât studenților, cât și clujenilor. Atunci, peste 220 de persoane au donat sânge în cadrul cele de-a doua ediții a campaniei „Donăm împreună, UBB dă startul”.

Cover -
Picture of Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *