Povesteam recent de cuvintele specifice zonei Ardealului și mai ales celor din zona județului Cluj. Parcă au un farmec aparte, iar lista mea de regionalisme cuprinde doar o foarte mică parte din cuvintele folosite de bunicii și părinții noștri, iar uneori chiar de noi. Tot prin acel articol, cu ajutorul vostru, al cititorilor, am observat de fapt cât de mare e diversitatea cuvintelor folosite și câte moduri de a exprima un obiect în cuvinte au ardelenii. De asta, lista mea necesită o completare, însă sunt convinsă că nu voi reuși să le strâng pe toate nici acum.

Din bucătărie

Copil fiind, de câte ori erai flămând (înfometat) deschideai şpaisul (cămara) și căutai în laboș (cratiță) ce este bun de mâncare. Mergeai la bunica sau la mama și îi spuneai, iar ea venea, îți punea un blid de leveșă (supă de găină) cu o dărabă (bucată) de pită și apoi se apuca să curețe picioici/pere/baraboi (cartofi) ca să îți facă un pireu sau cartofi pai cu mujdei de ai (usturoi). Tu băgai la bindeu (mâncai) ca un hămnisât (nesătul) în timp ce țineai furcuța (furculița) într-o mână și ulceaua/finjia (cana) în cealaltă. Nu o dată ai ajutat-o să îți facă ceva dulce și dejdiocai/diojdiocai (desfăceai fructul de pe sâmbure) fructele în tăpsâie (tavă) sau aduceai sămătișa (brânza de vacă) din cohe (bucătăria de vară). Apoi o lăsai să aprindă focu-n ler (cuptor) cu moșini (chibrituri) și te ștergeai pe ștergură/tindeu/cingeu (prosop de bucătărie). Bine, asta se întâmpla când nu erai jingaș (pretențios) și te mâniai (supărai) când trebuia să mănânci păsulă (fasole) sau să-ți tai sigur ogârcăii (castraveții) pe lopitău/dog/curpător (fund de lemn). Pe bunicul sau pe tata, îl vedeai cu tolcerul (pâlnia) și oiaga (sticla) în mână, mergând spre damigeană să-și toarne o fele (0.5 l) de horincă (pălincă), să aibă ce bea cu șogoru’ (cumnatu’). Nu uiți nici cum punea fiteul/fideul (capacul) pe oala cu jântuială (zer rămas de la urdă) și abia așteptai să mănânci niște balmoș (mămăligă cu jântuială).

Prin curte la bunici

Când gătai (terminai) de mâncat, zvârleai/țâpai (aruncai) resturile la porci și scăpai blidul (farfuria) din mână și se făcea flenduri (se spărgea), iar cineva începea să te suduie (înjure) că ești hăbăuc (aiurit). Te huțuțai (legănai) pe unde apucai, dar când vedeai că ai tăi motroșesc (lucrează) ceva în curte, voiai să îi ajuți, măcar ducând vidăra (găleata) cu apă de la fântână la halău (adăpătoare), însă câteodată erai mai ponihos (leneș), mai ales când te trimiteau să ajuți să rânească (curețe) la animale.

Te mădăreai (te răsfățai) când cineva îți zicea că ești nealcoș (frumos, mândru) sau pontoș (punctual), dar nu-ți plăcea când te făcea cineva piscoș (murdar), techergeu (derbedeu) sau buiac (răsfățat, dezmierdat sau zburdalnic). Făceai larmă (gălăgie) mare când săreai peste pălant (gard) sau peste găteje (lemne de foc) și căpătai de bătut (erai bătut) când nu ascultai.