Să ai o mașină e atât de convenabil în ziua de azi. Te poți deplasa dintr-un loc în altul atunci când ai nevoie și nu trebuie să depinzi de nimic. Există totuși niște situații în care, fie nu vei putea, fie nu vei vrea să îți pui mașina proprie la dispoziție. Iată câteva motive pentru care e bine să închiriezi o mașină.
Călătorești în interes de serviciu
Când trebuie să călătorești în interes de serviciu este necesar să fii punctual la ședințe sau conferințe. De aceea, nu este bine să rămâi la dispoziția mijloacelor de transport în comun. Pe lângă asta, poate fi extrem de incomod să călătorești cu un laptop, un bagaj și un roll-up cu numele firmei pe el. Dacă închiriezi o mașină, poți beneficia de comoditate și uneori chiar de tarife rent a car speciale pentru companii (asta în cazul în care ți se decontează transportul).
Călătorești în vacanță cu multe bagaje sau persoane
Dacă urmează să pleci într-o vacanță pe o perioadă mai lungă de câteva zile, cu siguranță vei avea un bagaj mare. Ca să ajungi la locul de cazare, e probabil să trebuiască să călătorești ceva timp. Sunt convinsă că nu vei vrea să tragi după tine bagajul din autobuz în autobuz. Soluția va fi să închiriezi o mașină. De asemenea, dacă vrei să pleci cu prietenii într-o excursie poate fi mai practic să închiriați o mașină pentru a scăpa și de mormanul de bagaje al fiecăruia și a acomoda confortabil pe fiecare dintre ei. În plus, vă puteți bucura de compania celorlalți și puteți opri când și unde vreți, fără restricții.
Ai un eveniment important
Dacă ai o nuntă sau un alt eveniment important, poate că vrei să ai o mașină mai cochetă decât este mașina ta proprie. Acesta este un moment oportun să închiriezi o mașină pentru una sau două zile. Îți poți alege mașina care să îți placă, care să se potrivească evenimentului și care să te facă să te simți confortabil.
Vrei să impresionezi
Îți amintești de filmele americane în care cineva merge la reuniunea de liceu? Ah, stai așa, se apropie și reuniunea ta, iar tu nu ai mașină? Poți foarte ușor să scapi de eventualele râsete ale foștilor colegi de liceu, închiriind o mașină perfectă pentru gustul și buzunarul tău.
Trebuie să parcurgi o distanță mare
Poate că trebuie să te deplasezi la o nuntă într-un oraș care e destul de departe de tine. Sau poate a apărut ceva urgent și trebuie să mergi într-o altă localitate. În aceste condiții, e bine să închiriezi o mașină, pentru a-ți proteja propria mașină. Folosind o mașină închiriată, nu îți vei ridica numărul kilometrilor parcurși cu mașina proprie și nici nu riști să îi provoci daune de uzură pe care să nu le poți repara.
Astea sunt doar câteva dintre situațiile în care este mai bine să închiriezi o mașină decât să alegi celelalte opțiuni de transport. Așa că acum știi și tu că poți închiria o mașină pentru alte motive decât faptul că mașina proprie e la reparat, iar când ocazia se ivește, îți poți răspunde la întrebarea „e acesta un motiv bun ca să închiriez o mașină?”
Citește și Istoria Rent a Car

