Search
Generic filters
Exact matches only

5 sfaturi pentru viaţă echilibrată

Trebuie să recunoaştem un lucru: oricât de mult am planifica în avans şi oricât ne-am dori să ducem o viaţă așa cum ne-o propunem la începutul fiecărui an, în fiecare zi apare ceva. Şi uite aşa nu reuşim să dormim cele 7-8 ore pe noapte, nu gătim acasă sănătos, ci mai degrabă ne luăm un sandwich de la magazin, nu alergăm în fiecare seară, ci ne uităm la un serial şi lista poate continua. Dar cel mai bine ar fi să facem mici paşi în direcţia dorită, decât să ne schimbăm total comportamentul pentru un timp scurt şi să fim demoralizate când cădem în „ispite”.

  1. Începe ziua cu apă. Pare cel mai simplu lucru din lume şi nu ar trebui să însemne un efort substanţial din partea noastră. Cu toate acestea, de multe ori ieşim din casă pe fugă şi ne oprim la un fast food pentru ceva rapid de mâncare. Apa băută pe stomacul gol îţi ajută sistemul digestiv şi curăţă toxinele. De asemenea, este important să-ţi începi ziua cu un duş. Apa este un element esenţial în vieţile noastre şi de câte ori ai ocazia, profită de weekend-urile mai libere pentru a te relaxa într-o baie cu uleiuri esenţiale. Corpul şi mintea ta îţi vor mulţumi.
  2. Consumă ceai. O cană de ceai de plante poate face minuni pentru un organism obosit. În special ceaiurile care conţin o cantitate mai mare de antioxidanţi te vor energiza şi îţi vor ajuta organismul să se echilibreze.
  3. Felicită-te. De câte ori nu ajungem la finalul zilei obosite şi simţim că nimic nu a ieşit cum ne-am dorit şi că nu am făcut mare lucru din lista imensă pe care ne-am propus-o dimineaţa. Trebuie să fim mult mai indulgente. Aşa că, în fiecare seară, ia-ţi câteva minute în care să te gândeşti la lucrurile bune pe care le-ai făcut peste zi. Poate că nu ai reuşit să plăteşti facturile deoarece ai rămas peste program să ajuţi un coleg, poate că ai cedat locul în autobus cuiva, poate că ai dat un telefon mult aşteptat. Oricât de mărunte ţi s-ar părea aceste lucruri, ele sunt până la urmă lucrurile din care este compusă viaţa noastră de zi cu zi şi e important să le apreciem.
  4. Setează-ţi o oră la care să te duci la somn. Când vine vorba seara de somn, de multe ori uităm cât de greu ne-a fost să ne trezim dimineaţa. Cel mai bine e să ai o oră fixă la care indiferent de motiv, indiferent de cât de bună e cartea pe care o citeşti sau conversaţia de pe Facebook cu un prieten, să mergi la culcare. Asta înseamnă să opreşti complet toate aparatele şi sursele de deranj să stingi lumina şi să te odihneşti. Doar aşa corpul tău se va reface pentru a avea energia necesară a doua zi.
  5. Nu face sacrificii. E cumva în natura omului să se plângă. Avem un milion de chestii de rezolvat şi nu avem suficient timp. Dar de multe ori, sunt o grămadă de sarcini pe care le acceptăm din dorinţa de a nu-i supăra pe cei din jur sau pentru că pur şi simplu avem impresia că suntem singurele persoane care pot duce la capăt sarcina respectivă. Dacă esţi genul acesta de persoană, trebuie să te opreşti şi să te întrebi? Chiar merită să mă stresez şi să fac ceva ce nu-mi place? Chiar sunt singura persoană care poate face această sarcină? Nu e bine să promitem prea mult şi să ne luăm asupra noastră responsabilităţi pe care nu suntem sigure că le putem duce la capăt. În acest fel vom fi mereu nemulţumite de noi şi de cei din jur.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *