Sfârșitul anului se apropie cu rapiditate și este, cu siguranță, momentul pe care fiecare dintre noi îl așteaptă pentru a sărbători un nou început alături de prieteni și familie. Însă, în afară de faptul că treci într-un an nou, ce anume știi despre noaptea dintre ani? Îți împărtășesc eu câteva curiozități.
- Julius Caesar a fost cel care a stabilit ca anul nou să înceapă în 1 ianuarie. Înainte de asta, anul nou în Imperiul Roman începea în 1 Martie. Acesta a numit luna ianuarie după zeul Janus, despre care se spunea că are două fețe, una care privește înainte și una care se uită înapoi.
- Sărbătoarea anului nou este cea mai veche sărbătoare, fiind sărbătorită pentru prima dată acum 4000 de ani de către babilonieni.
- Șampania este băutura aleasă de oamenii din întreaga lume pentru a sărbătorii noul an, datorită faptului că dopul care pușcă are sunetul caracteristic, care a rămas imprimat în mentalul colectiv ca fiind un sunet festiv.
- Tradiția newyorkeză de a lansa o minge mare în noaptea dintre ani a început în 1907 și se datorează unei interdicții de a lansa artificii. De atunci și până în prezent, imensa minge metalică a fost lăsată să cadă în fiecare an, mai puțin în timpul celui de-al doilea război mondial.
- În America Latină, noul an este sărbătorit prin incendierea unei păpuși mari. Acea păpușă reprezintă anul ce a trecut, iar dimensiunea ei este simbolică pentru faptul că oamenii își pun toate supărările și problemele din vechiul an în ea, înainte să o incendieze la miezul nopții.
- Cuvântul „revelion” folosit de români pentru a numi petrecerea dintre ani, vine din franceză și se referă la a sta de veghe și a cina la miezul nopții, cu prilejul unei sărbători.
- Nu este bine să mănânci pui sau homar de anul nou, pentru că acestea merg cu spatele sau scurmă, ceea ce, potrivit tradiției, te împiedică să ai un nou început.
- În Spania, obiceiul este de a mânca 12 boabe de struguri la miezul nopții, însemnând ultimele secunde ale anului. Acest ritual este făcut pentru a aduce noroc.
- Noul an este întâmpinat cu multă gălăgie pentru că, potrivit legendei, zgomotele puternice ar alunga spiritele rele.
- Peste 80.000 de focuri de artificii sunt lansate în fiecare început de an de pe podul Harbour Bridge din Sidney.
Tu ce alte curiozități cunoști despre Anul Nou?