De ce este important să avem un program fix

Un program fix indică o viață bine pusă la punct. Ar fi extrem de bine dacă fiecare dintre noi am avea un program fix pe care să-l respectăm cu strictețe în fiecare zi. Desigur că mai sunt și zile în care suntem nevoiți să ne abatem de la programul nostru cotidian, însă acestea reprezintă doar niște vagi excepții. Mai jos vom afla de ce este bine să avem un program fix.

Un program fix înseamnă sănătate

După cum bine știm sănătatea este cea mai importantă pentru fiecare dintre noi. Un program bine pus la punct și respectat cu strictețe este extrem de util pentru sănătatea noastră. Un program fix înseamnă că în fiecare seară trebuie să ne punem la somn la aceeași oră, în așa fel încât să ne trezim în fiecare dimineață tot la aceeași oră. În cazul în care sunteți adepții amânării alarmei, este cazul să renunțați la acest obicei, pentru că de multe ori vă veți simți mult mai obosiți pe parcursul zilei. Organsimul nostru se va simți minunat atunci când luăm toate cele 3 mese la ore fixe, în fiecare zi.

Cei care au un program fix dau mai mult randament la locul de muncă

S-a demonstrat și nu odată că persoanele care au un prorgam fix și îl respectă cu strictețe dau un randament mult mai bun la locul de muncă și astfel ei vor fi recompensați așa cum se cuvine. Se știe foarte bine faptul că randamentul cel mai bun la locul de muncă este dimineața, deci iată încă un motiv pentru care este necesar să avem un program fix și să nu amânăm trezirea de dimineață.

Persoanele care respectă un program fix sunt mult mai fericite

La fel, studiile au demonstrat că persoanele care respectă un anumit program și au o viață foarte ordonată sunt persoane mult mai fericite. În acest sens putem spune că aceste persoane au timp atât pentru ei, cât și pentru ceilalți și niciodată nu vor rămâne în urmă cu lucrul.

Chiar dacă uneori este extrem de greu să urmăm un astfel de program, se merită să încercăm, pentru că la început este puțin mai greu până ne obișnuim, apoi totul este extrem de ușor.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Marius

Marius

Marius locuiește în Cluj-Napoca și când nu scrie pe bunadimineata.ro, își urmează pasiunile îndreptate către drifturi și călătorii. Se pricepe la mașini, motiv pentru care scrie des în secțiunea Auto. Cel mai bine îl caracterizează melodia Vicii - Cheloo feat Bitză.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări