Limba română este o limbă romanică cu influențe din alte limbi, primite de-a lungul timpului. În Moldova, influențele lingvistice s-au consacrat sub forma graiului moldovenesc. Deși multe dintre aceste cuvinte sunt pe cale să devină arhaisme (dacă nu au devenit deja), merită povestite și păstrate în amintiri. Așa că io-ti (uită-te)!

D’ale gurii

Amintește-ți cum, în copilărie, mergeai la bunici și mâncai scrob (omletă) în fiecare dimineață, la prânz îți făcea niște barabule (cartofi) sau pârjoale (chiftele), însă înainte trebuia să mănânci niște borș (ciorbă). Tu preferai însă să mănânci gorgoaze (corcodușe) sau cucurigi (popcorn). Îi vedeai pe ai tăi venind cu faetonul (căruța) de pe tarla/imaș/bană (câmp), aducând curechi (varză), bostani (dovleci), pătlăgele (roșii), harbuz (pepene) sau păpușoi (porumb). Apoi mergeai cu ei să adunați perje (prune) în mai multe bidoane (recipiente), le făceai chisăliță (zeamă de fructe/le zdrobeai), ca apoi să faceți holercă (băutură). Făceați și jin (vin) apoi îl auzeai pe bunicul tău cum făcea sfadă/gâlceavă (ceartă) că i-a ieșit o posârcă (rachie de proastă calitate) și aproape că-ți dădea o pălitură (lovitură) gesticulând. În dimineața următoare, îl vedeai bând o stacană (cană mare) de chișleag (lapte acru). Erau și zile în care mâncai tocmagi (tăiței) direct din fandilă (tigaie).

Copilării

Erai copchilă (copilă) sau hatalău (flăcău) și aburcai (urcai) pe deal, prin glod (noroi) ca să vezi curcubăul (curcubeul) după ploaie și adunai curu-găinii (păpădii). Te întorceai acasă murdar, iar când te vedea bunica, zicea „văleu” și semnala că vine cu sușitorul (făcălețul) la tine, apoi te punea să te așezi pe țol (preș) sau pe un cataroi (bolovan) până vine cu bulendre/boarfe (haine) curate. Între timp, tu te jucai cu mâța (pisica) și te scuturai de udeală (umezeală). Ea venea cu căldarea (găleata) cu apă, te curăța ca să nu fii mazac (nespălat) și apoi te băga sub ogheal (plapumă/cuvertură) ca să nu răcești. Abia apoi îți descopereai juliturile (loviturile). Mai erau zile când mergeai după junică (vacă) și vedeai că ciurdarul (văcarul) era ghebos (cocoșat) și ținea în mână un șâp (flacon). Mai trebuia să aștepți oleacă (un pic) până să ajungă la tine, dar ție ți-era frică de el, că era hodorogit (îmbătrânit) de vreme.

În prezent

Acum ești mai matur, probabil locuiești la oraș, dar ai o bașcă (boxă de subsol) la bloc, unde ții o tărăboanță (roabă) cu care cărai huște (tărâțe) pentru animale. Alături de ea, ai o corniză (galerie de agățat perdeaua) veche, pe care tot ai vrut să o duci la bunica.