logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Ziua Mondială a diversității culturale pentru dialog și dezvoltare – 21 Mai

Organizația Națiunilor Unite a decretat ziua de 21 mai ca fiind Ziua Mondială a diversității culturale pentru dialog și dezvoltare. Tradiția acestei zile a început o dată cu adoptarea de către UNESCO a „Declarației universale a diversității culturale” în anul 2001, iar mai apoi, un an mai târziu, Adunarea Generală a ONU a stabilit ziua de astăzi pentru a celebra diversitate a culturală.

În fiecare an, cu această ocazie, sunt lansate campanii în toată lumea care încearcă să ne facă pe noi oamenii să înțelegem faptul că multiculturalismul este un lucru bun și că acesta ne-a ajutat să îmbogățim patrimoniul cultural al omenirii începând din cele mai vechi timpuri și până astăzi.

Dialogul între diferite culturi poate duce la dezvoltare și la armonie între oameni, fiind practic o oportunitate ca toate popoarele de pe glob să se înțeleagă mai bine și să reușească să trăiască împreună fără conflicte.

Diversitatea a creat multe lucruri frumoase și noi oamenii trebuie să înțelegem că nicio cultură nu e mai presus de cealaltă, fiindcă fiecare este unică și înseamnă ceva pentru cultura universală.

O analogie care poate părea un pic forțată este cea între multiculturalism și biodiversitate, însă ambele trebuie să fie protejate într-un fel sau altul, pentru că fiecare element creat de natură își are propriul rol în ecosistemul din care face parte, iar orice modificare adusă ecosistemului s-ar putea răsfrânge asupra multor alți factori improtanți.

O.N.U. încearcă să facă acest lucru posibil prin educarea oamenilor însă totul depinde de noi, dacă vom reuși să înțelegem faptul că nu suntem superiori din punct de vedere cultural niciunui popor.

Trebuie să privim lumea prin alți ochi și numai atunci vom reuși să descoperim cu adevărat ceea ce înseamnă de fapt umanitatea.

Toate culturile sunt frumoase și unice astfel că ar trebui să apreciem faptul că suntem diferiți și că putem învăța unii de la alții. Fiecare popor a realizat opere de artă, are rețete de mâncare proprii și multe altele ceea ce ar trebui să ne bucure.

Nu suntem toți la fel și nici nu ar trebui să fim așa. Fiecare om și popor este unic în felul lui și așa ar trebui să rămână lucrurile.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.