Cunoaștem cu toții cel puțin câteva dintre interpretările legate de diferite vise. Unii dintre noi le cred, le respectă și se tem de ele, în timp ce alții le consideră ridicole și aleg mai degrabă să se încreadă în argumentele pe care le aduce știința în discuție.
Superstițiile populare și credințele de orice fel susțin că visele au atribuite anumite semnificații care ar trebui luate în seamă, deoarece sunt previziuni ale viitorului transmise oamenilor în mod inconștient. Pe de altă parte, știința le atribuie viselor nimic altceva decât unele explicații, care se referă la starea fizică și emoțională a individului în momentul în care acesta visează.
Povestirile istorice dau mai multe exemple care vin să susțină teoria previziunilor, povestind cum visele mai multor personalități importante din istorie s-au adeverit. Cel mai cunoscut dintre aceste exemple ar fi visul unui faraon care a visat că 7 vaci slabe au înghițit 7 vaci grase, rămânând însă slabe în continuare. Interpretarea prezicătorului s-a adeverit, deoarece acesta a spus că vor veni 7 ani îmbelșugați pentru regat, urmați de 7 ani de foamete și secetă, lucruri care de altfel s-au și întâmplat.
Cercetările moderne însă au scos la iveală rezultate care contrazic aceste credințe. Oamenii de știință consideră că fiecare vis are o anumită explicație de natură fiziologică, fără să prezică în vreun fel viitorul. Iată mai jos câteva exemple de astfel de explicații științifice.
Citește în fiecare dimineață Horoscopul zilei pe bunadimineata.ro.
Vise despre rătăcire: în acest caz, cei care visează că nu știu încotro trebuie să meargă sau nu au o destinație bine stabilită, se află sub influența stresului din cursul zilei.
Vise despre accidente auto: visul acesta apare ca urmare a faptului că persoana trăiește preponderent în mediul urban modern. Cu siguranță că acum 2000 de ani nu visa nimeni că este călcat de mașină.
Vise despre boli: sentimentul de îngrijorare acută poate genera astfel de vise despre boală, când individul este cuprins de sentimentul de neputință și grijă.
Vise despre căderea dinților: asemenea vise apar atunci când individul experimentează o stare de singurătate sau neplăcere față de propria persoană.
Vise despre nuditatea publică: în acest caz, oamenii trec prin emoția păstrării unui secret intim și prin teama că acesta ar putea deveni public.
Vise despre perioada de studenție: asemenea vise apar atunci când persoanele trec prin stări de reflecție asupra problemelor din prezent de la servici.
Vise despre scufundare: oamenii visează să se scufundă atunci când în viața de zi cu zi trec prin stări emoționale în care au nevoie de ajutor și nu se află nimeni în preajmă dispus să îi ajute.
Voi în ce credeți? Previziuni sau explicații?
Citește in continuare despre: Ce nu știm despre vise? sau Cât durează un somn sănătos?
Citește în fiecare dimineață Horoscopul zilei sau vezi mai multe despre zodia ta pe bunadimineata.ro.

