logo
Search
Generic filters
Exact matches only

5 dezavantaje atunci când lucrezi de acasă

Sunt multe avantaje atunci când lucrezi acasă, dar în niciun caz nu e totul atât de perfect precum pare. Da, este adevărat că poți să ai mai mult timp liber, să faci economie de bani, sau faptul că poţi lucra din orice colţ al lumii. Totuși, lucratul de acasă nu reprezintă job-ul perfect şi nici nu este pentru oricine! În cele ce urmează vă prezentăm cinci dezavantajele pe care le ai atunci când lucrezi de acasă:

Eşti propriul şef

Chiar dacă sună bine, nu toţi oamenii au aptitudini manageriale. Nu toată lumea este atât de organizată pe cât cere un job la domiciliu. Atunci când lucrezi acasă eşti propriul şef şi asta înseamnă că dacă lucrurile merg prost e numai vina ta.

Trebuie să te descurci în orice situaţie şi să lucrezi în orice situaţie. Chiar dacă vecinii îşi redecorează casa şi bat toată ziua cu ciocanul în pereţi. Trebuie să îți trimiţi lucrările chiar dacă ți s-a luat netul. Răspunzi pentru ceea ce faci şi clientul se bazează pe tine, asta înseamnă că orice lucru greşit sau făcut de mântuială tot la tine se va întoarce. Nu va fi un alt coleg de serviciu care să-ţi repare greşelile sau să continue munca începută de tine, iar lista inconvenientelor poate continua.

Nu există muncă în echipă

Atunci când lucrezi de acasă, nu există muncă în echipă, nu ai alţi colegi de la care să te inspiri sau care să te ajute, aşa că trebuie să depui mai mult efort în găsirea şi aprofundarea cunoştinţelor, mai ales dacă nu lucrezi chestii practice, ci ai un job creativ. Lumea evoluează, aşa că trebuie să înveţi constant şi să te motivezi singur!

În plus, atunci când lucrezi de acasă, nu ai termen de comparaţie şi trebuie mereu să impresionezi, să fi peste aşteptările clientului, iar acest lucru nu este tot timpul uşor. Nu în ultimul rând, ai termene limite care pot deveni mult mai stresante decât anumite job-uri normale.

E mult mai greu să-ţi menţii forma fizică

Atunci când lucrezi de acasă faci mult mai puţin sport, practic nu mai eşti obligat să mergi până în staţia de autobuz, nu mai urci scări, nu te mai plimbi până la birou, munca de acasă te face o persoană comodă şi mereu în lupta cu kilogramele, fiindcă fără să faci sport tot ce mănânci se depune! Iar problema majoră este că mănânci mai mult fiindcă frigiderul e  la doar câţiva paşi de tine!

Nu mai ai viaţă socială

O altă problema majoră a celor care lucrează de acasă devine viaţa socială care se diminuează considerabil. Fiind mai tot timpul singur, cu timpul te vei integra tot mai greu în cercul de prieteni, pe când la un job normal poţi poveşti cu colegii, mai auzi o glumă, legi prietenii, unele pe viaţă. Job-ul la domiciliu te condamnă însă la multe ore de singurătate!

Nu există promovări, team building-uri şi alte beneficii

Când lucrezi la un job normal există competivitate, există bonusuri, există promovări, există team building-uri, care apropie colegii şi multe alte beneficii (cadouri cu ocazia onomasticii, vacanţe plătite, delegaţii etc.). Toate aceste beneficii și activități dispar automat atunci când lucrezi de acasă.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *