Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

7 sfaturi de organizare a timpului

Majoritatea oamenilor se plâng de lipsa de timp. Sunt într-o continuă fugă şi nu găsesc orele necesare pentru a face tot ce şi-au propus într-o zi. Iată câteva metode pentru a-ţi îmbunătăţi modul în care îţi împarţi timpul şi de a fi mai productiv.

1. Notează-ţi task-urile. În acest fel nu numai că nu vei uita de anumite sarcini, dar în cazul unei probleme neaşteptate, vei putea să prioritizezi mult mai uşor şi să faci în continuare lucrurile importante de pe listă.

2. Setează-ţi deadline-uri pentru fiecare sarcină. Fără o limită de timp, vei avea tendinţa de a amâna sarcinile şi de a nu le considera la fel de importante.

3. Grupează sarcinile de acelaşi gen. În acest fel le vei face în acelaşi orar de timp şi poate unele pot fi corelate între ele, ajutându-te astfel să economiseşti timp.

4. Încearcă să fii cât mai punctual. În acest fel nu-ţi vei mai pierde timpul fugind dintr-un loc în altul, nu vei mai pierde timpul cu explicaţii şi vei avea suficient timp să treci de la o sarcină la alta.

5. Începe ziua cu sarcinile cele mai dificile. Trebuie să te ocupi de acest tip de sarcini atunci când mintea şi corpul îţi sunt odihnite, pentru a evita greşelile cauzate de oboseală. E mai bine să scapi de ele de la început când capacitatea de a te concentra este mult mai mare. În plus, nu te vei mai gândi la ele pe parcursul întregii zile.

6. Nu uita să-ţi planifici şi mici pauze în timpul acestui program. Dacă nu-ţi acorzi pauzele necesare pentru a mânca sau a te relaxa de câteva ori pe zi, cu siguranţă vei rămâne în urmă şi vei simţi o frustrare imensă. După fiecare sarcină dificilă, acordă-ţi câteva minute în care să laşi creierul să se relaxeze şi să-ţi poţi reface forţele.

7. Învaţă să spui nu. Acceptă-ţi limitele şi încearcă să le depăşeşti zilnic, puţin câte puţin, dar nu-ţi încărca programul cu sarcini inutile, cu favoruri pe care trebuie să le faci în stânga şi în dreapta. Dacă ai un program bine stabilit şi simţi că nimic nu mai poate fi inclus în acea zi în el, e important să ştii să spui NU. Acceptând constant sarcini care doar te încarcă emoţional şi-ţi cresc responsabilităţile, vei deveni o persoană extrem de stresată şi de dezorganizată.

Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *