Am început campania Work from home în ideea de a promova pasiunile oamenilor care s-au dezvoltat chiar și în cele mai restrictive condiții. Am vorbit cu oameni care exact în această perioadă au avut curajul să iasă în față și să se facă remarcați.
Când am pus pe hârtie oamenii care mă inspiră, cei de la care fiecare are ceva de învățat și cei care fac ceva diferit, Eniko a fost una dintre aceștia. N-am ezitat să-i scriu chiar de la început faptul că vreau să vorbesc cu ea, să-mi ofere un interviu pentru BunaDimineata.ro însă discuția a rămas în aer. Tot ce mi-a spus, a fost că înainte de a-mi răspunde la întrebări, mă invită la o cafea.
Am tras de timp, ocupată fiind de revenirea de după perioada stării de urgență, însă m-am trezit într-o dimineață și am zis că acum e momentul să vorbesc cu ea. I-am scris și negreșit m-a primit la ea.
Un lucru vi-l pot spune încă de la început: am mers acolo cu câteva întrebări pregătite și m-am întors fără nici un răspuns. Totul a fost atât de diferit și special încât nu am fost în stare să notez nimic. A fost printre puținele dăți în care eu, om de marketing și comunicare la bază, nu avem ce să spun. Nu m-am dat bătută, așa că am scris un articol despre experiența mea și ce am simțit cât am fost la ea.
Eniko este o persoană foarte călduroasă și primitoare iar asta se simte încă de la primele interacțiuni pe care oamenii le au cu ea. M-a așteptat cu brațele deschise și cu cafeaua promisă (pahar de apă în cazul meu). Primul lucru care m-a întrebat după ce ne-am așezat a fost dacă sunt sigură că vreau să scriu despre ceea ce face ea. Negreșit am dat din cap și am scos lista de întrebări.
M-a luat de mână și mi-a spus să o privesc în ochi câteva minute. Acela a fost momentul în care m-am pierdut în gânduri. Treceam de la o stare la alta, simțeam bucurie, tristețe, îmi venea să plâng, zâmbeam, totul era atât de intens și totul se schimba atât de repede încât nu puteam face față acelor schimbări.
Desprinsă din starea în care eram, cu lacrimi la colțul ochilor, am întrebat-o ce a fost asta. Mi-a spus că nu a făcut altceva decât să mă angreneze în prezent, să fiu prezentă acolo, în discuție și în acțiunile pe care le fac.
Mi-a povestit despre cursurile pe care le-a urmat, despre stilul ei de viață și pasiunea pentru astfel de „meditații” (am decis să le spun așa, deoarece nu am idee ce denumire să dau experienței). Mi-a vorbit despre tehnici, despre stări, despre starea de prezență, care este o stare fără de stare. Trăiam cu atâta intensitate momentul încât am uitat complet să notez toate acestea, însă nu regret deloc, pentru că fiecare dintre noi trebuie să treacă prin așa ceva ca să înțeleagă.
Cu ce am rămas după acea cafea cu Eniko:
- Flacăra vieții: ea, e în interiorul nostru. Este energia forței vieții și este asemeni unui circuit care străbate tot corpul.
- Iubirea nu doare: atunci când iubești un om cu adevărat, necondiționat, din tot sufletul, atunci iubirea nu doare. Atașamentele sunt cele care ne provoacă suferință însă iubirea adevărată vindecă, binecuvântează și înflorește.
- Așteptările ne dezamăgesc: o lecție pe care viața mi-a dat să o învăț de mult e faptul că nu trebuie să avem așteptări. Și nu am înțeles asta până acum. Nu poți să ai așteptări din moment ce nu ști ce se va întâmpla în următoarea clipă. Până la urmă ziua de azi este un dar iar ziua de mâine nu este promisă nimănui.
- Nu trebuie să ne fie milă: adesea vedem oameni pe stradă sărmani și instantaneu apare sentimentul de milă. Reacția naturală a corpului este să simtă milă, dar nu are nimic de-a face cu mila deoarece este ceea ce fiecare și-a ales să experimenteze. În schimb, putem să empatizăm cu persoanele, să le binecuvântăm pentru a duce o viață mai bună și să ne rugăm pentru fiecare.
- Schimbă acțiuni: folosind aceleași metode în ceea ce facem, nu avem cum să obținem rezultate diferite. Dacă decidem să procedăm la fel cum am făcut-o până acum, ajungem să avem aceleași rezultate, fără să se producă vreo schimbare. Exact același lucru ne zicea și Albert Einstein: „Nebunia înseamnă să faci același lucru în mod repetat și să te aștepți să obții alt rezultat.”
- Să ne ancorăm în prezent: dacă ești în trecut sau viitor, nu ai cum să fii în prezent. Ia-l de mână pe omul de lângă tine, priviți-vă în ochi pentru câteva secunde/minute și bucură-te de prezența celeilalte persoane în momentul prezent. Trăiește în momentul „prezent” și vei vedea diferența.
- Oferă-ți timp: indiferent că ești singur sau trăiești alături de cineva, e important să ai timpul tău. Fie că ți-l petreci citind, scriind, vizualizând filme sau seriale, e timpul tău cu tine, și-l meriți!
După două ore în care am vorbit despre toate acestea, pe lângă noi își face simțită prezența Mircea, soțul lui Eniko. Ni se alătură în discuții și atunci am încercat să aflu cum a fost prima lui întâlnire cu Eniko.
Mircea: „Ne-am cunoscut la dansuri, nu căutam o relație, îmi plăcea comunitatea și mă atașasem de acei oameni. Am tot vorbit cu Eniko și m-a chemat la o cafea. Am tot amânat de câteva ori, dar într-un târziu mi-am făcut curaj și am mers. M-a luat de mână și mi-a spus „Dacă vrei să ieși cu mine, trebuie să vezi cum sunt eu, cum e latura mea naturală”. Ne-am privit în ochi secunde bune, până când, datorită contactului vizual intens, s-a produs o iluzie optică iar ceea ce am simțit și văzut, m-a făcut să exclam un wow. Nu mai întâlnisem așa ceva înainte și totul era diferit. Am continuat să ne vedem iar acum este soția mea. Viața mea s-a schimbat radical de când o cunosc, am devenit un om calm, liniștit, trăim prezentul și ne bucurăm de fiecare moment împreună. Avem fiecare timpul nostru și asta e foarte important într-o relație. Suntem împăcați cu tot ce se întâmplă în jurul nostru și ne avem unul pe celălalt.”
Vă spun sincer, am trăit atât de intens mărturisirea lui încât avem pielea de găină și un zâmbet până la urechi. De unde știu că era intens? Pentru că eram ancorată în prezent și simțeam în interior cum flacăra vieții îmi intensifică trăirile. Și în cazul meu s-a creat o iluzie optică și am avut parte de o trăire intensă iar senzația a fost unică. Și mai vreau, cert e că o să merg mai des acum pe la ei. Sunt oameni minunați, oameni de la care ai ce să înveți, oameni care te inspiră și te susțin.
Cum m-am simțit când am ieșit de acolo? Am simțit că e momentul pentru un nou început, că am primit o nouă șansă la viață și că depinde întru totul de mine dacă profit de acesta și schimb ceva sau continui ca și până acum.
Am scris articolul acesta după câteva zile bune, deoarece am avut nevoie de timp ca să asimilez toată informația. Și chiar dacă numărul zilelor trecute nu a fost semnificativ mare, am început să aplic sfaturile deduse din discuția cu Eniko și pot spune că acum lucrurile s-au schimbat. Sunt mult mai ancorată în prezent, sunt recunoscătoare pentru ziua de azi, nu îmi mai creez așteptări, las lucrurile să vină de la sine, sunt fericită și împăcată cu mine.
Fiecare din noi merită o nouă șansă la viață, un om care să-i deschidă ochii și să creadă în tine că poți. Eu simt că am născut din nou și privesc totul cu alți ochi. Mi-am primit șansa la o viață nouă și o să profit de asta la maxim. Am scris aceste rânduri cu lacrimi în ochi și îmi dau seama ce impact pozitiv a avut Eniko asupra mea, asupra felului meu de a fi și a tot ce se întâmplă în jurul meu.
Eu una, avem pregătite doar întrebările pentru interviu dar am plecat și mi-am găsit răspunsuri pentru a avea o viață mai bună. Ea nu îți oferă soluții și rezolvări, acelea doar noi le avem. Unicul și singurul dar pe care îl are de oferit este de a fii prezentă. Răspunsurile pot să apară din locul fără de loc. Răspunsurile sunt în noi.
Facebook: enikotunde.tatar