Search
Generic filters
Exact matches only

Lucruri pe care ar trebui să nu le mai faci după 30 de ani

expresii-faciale

Cu toții avem obiceiuri mai puțin bune pe care le deprindem încă din tinerețe și despre care  știm că trebuie să dispară cât de curând. De preferat ar fi să nu ajungem să depășim vârsta de 30 de ani și să facem în continuare aceleași lucruri iresponsabile și copilărești pe care le făceam la 20. Desigur, acest lucru depinde de perspectiva fiecăruia dintre noi asupra conceptului de maturitate.

Iată mai jos câteva lucruri la care poate că ar trebui să ai grijă dacă ai ajuns la vârsta de 30 de ani:

1. Consumul de fast-food

Nimeni nu spune că trebuie să devii vegetarian, dar este timpul să te gândești la o alimentație mai sănătoasă decât cea pe care o aveai, de exemplu, în studenție. Pe atunci, era suficientă o singură masă pe zi și nu aveai nicio problemă cu mâncarea nesănătoasă din restaurantele de fast-food.

2. Condusul iresponsabil

Deja, la 30 de ani nu te mai gândești doar la tine, ci și la familia pe care cel mai probabil ai întemeiat-o, lucru care ar trebui să te facă să te gândești de două ori înainte de a apăsa pedala de accelerație până la fund.

3. Petrecerea timpului jucând jocuri video

Sigur, aceasta este una dintre problemele cel mai des întâlnită în rândul tinerilor. Dependența de jocuri video poate fi dăunătoare unei vieți sociale. Bineînțeles că tehnologia face parte din viața noastră acum, iar o dată cu ea vin și jocurile video, însă este important să nu cazi în dependență când vine vorba despre acestea.

4. Tatuajele

Tatuajele poate că sunt la modă și arată bine la 20-25 de ani, dar o dată ce te pui în poziția în care ești un model pentru copiii tăi, tatuajele ar cam trebui să dispară din peisaj.

5. Consumul exagerat de alcool

Sigur, consumul exagerat de alcool nu este recomandat niciodată, indiferent de vârstă, însă cu atât mai puțin la 30 de ani, când responsabilitățile familiale și profesionale atârnă din ce în ce mai greu pe umerii tăi.

6. Trăitul de pe o lună pe alta

Mă refer, desigur, la aspectul financiar. Deși înainte poate că era în regulă să îți calculezi banii în așa fel încât să ajungă exact până la următorul salariu, acum nu ar strica să te gândești și la ceva economii, de care să te folosești în caz de nevoie.

Dacă mai aveți și voi idei asemănătoare, vă aștept să completați lista în comentariile de mai jos.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *