Generic filters

Prietenul imaginar al copilului tău

Ai observat că micuțul tău vorbește cu cineva invizibil, sau crede că jucăriile lui au prins viață, iar acum te întrebi dacă ceva nu e în regulă cu el? Dacă e așa, nu te îngrijora. Prietenii imaginari sunt absolut normali în majoritatea cazurilor și de obicei dispar la fel de subit cum au apărut.

Ce sunt prietenii imaginari?

Interviuri făcute cu copii care aveau un prieten imaginar arată că cei mici tind să personifice o jucărie sau un obiect de care sunt atașați sau să se folosească de imaginație pentru a crea un prieten absolut nou. Rezultatele cercetării arată că băieții tind să își imagineze un prieten băiat, însă fetele pot avea prieteni imaginari fie fete, fie băieți. Totodată, prietenii imaginari pot lua formă umană, formă de animale sau pot fi o creatură complet fictivă. 37% dintre copii au la un moment dat unul sau mai mulți prieteni imaginari.

De ce apar prietenii imaginari?

În mod obișnuit, prietenii imaginari sunt rezultatul imaginației și tind să apară mai des la copii mai creativi. Însă, contrar logicii, cei care își fac prieteni imaginari nu sunt copii singuratici sau timizi, ci cei care sunt deschiși, prietenoși. Mai mult, copii cu prieteni imaginari tind să fie mai sociabili cu restul copiilor și să zâmbească mai mult. De asemenea, ei tind să rezolve mai ușor probleme care presupun că ei să gândească ca altcineva.

Cum să mă comport?

Majoritatea copiilor sunt conștienți că prietenul lor nu este unul real și când îi întrebi de unde a apărut el, îți vor răspunde că l-au creat în minte. Există însă și un număr redus de copii care nu conștientizează că prietenul lor nu este real.

Dacă copilul tău are un prieten imaginar, este recomandat să nu îl renegi, să nu îl contrazici pe tema asta spunându-i că nu e adevărat și să nu te comporți ca și cum ar fi ceva greșit. Pe de altă parte, este contraindicat să încurajezi comportamentul copilului tău, care altfel poate duce la probleme mai grave precum plasatul vinei pe prietenul imaginar pentru acțiunile proprii. Cel mai bine e să te comporți ca și cum nimic nu ar fi schimbat.

De obicei acești prieteni imaginari dispar pe măsură ce copilul nu mai are nevoie de „ajutorul” acestora, însă există cazuri în care prietenii fictivi rămân alături de copil până în adolescență sau chiar în maturitate. De fapt, există scriitori care spun că se concentrează atât de mult pe formarea personajelor din operele lor încât de multe ori, personajele par persoane de sine stătătoare, la fel ca prietenii imaginari.

Citește și Cum să crești un copil încrezător

Picture of Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *