Micul dejun în Insula Jersey

Insula Jersey este cea mai mare și mai cunoscută insulă a Canalului Mânecii, fiind un teritoriu dependent de Marea Britanie. A nu se confunda cu statul american New Jersey. Se află în largul coastelor Normandiei și este o destinație turistică importantă, mai ales în timpul verii. Deși apaține de Marea Britanie, al cărui guvern manevrează relațiile internaționale, acest teritoriu nu face parte din Uniunea Europeană.

Bucătăria autohtonă din insulă se bazează pe următoarele grupuri de alimente: fructe de mare, cărnuri, legume, produse lactate, produse de patiserie și fasole.

Peștele și fructele de mare sunt foarte des întâlnite pe masa localnicilor, un lucru natural, dat fiind faptul că vorbim despre o insulă. Poți întâlni aici tocănițe și supe de pește delicioase. Carnea este de obicei importată în Jersey, deoarece vacile din insulă sunt crescute mai degrabă pentru lapte decât pentru carne. Mai poți găsi ușor și carne de oaie, de pui sau curcan.

Dintre legume, cel mai popular este cartoful, crescut în scop comercial în această insulă, dar mai găsești și roșii, varză, ardei etc. Supele de legume sunt des întâlnite la masa de dimineață, alături de ouă prăjite sau fierte, cartofi și diverse salate.

În ceea ce privește băuturile, cafeaua și ceaiul sunt cele mai des întâlnite la micul dejun în Jersey, păstrând tradiția britanică.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Damian

Damian

Când nu scrie, Damian citește, iar când nu citește, joacă jocuri video. Este masterand în Publicitate la Cluj-Napoca, iar pentru noi scrie cel mai des despre lucrurile actuale care se întâmplă peste tot în lume.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări