Comore, sau Insulele Comore, este un stat insular localizat în estul Oceanului Indian, în largul coastelor Africii, în partea de nord a Canalului Mozambic, între Mozambic și Madagascar. Țara cuprinde patru insule mari ale arhipelagului Comore, dar și câteva mai mici. Fostă colonie franceză, Comore și-a obținut independența față de Franța și este în prezent o republică federală condusă de un președinte.
Bucătăria din Comore nu a fost însă influențată doar de francezi. Pe aici au mai trecut popoare din Africa, Indonesia, Madagascar, Golful Persic sau Portugalia, fiecare lăsând în urma lor diverse obiceiuri și tradiții. Poate tocmai datorită acestor numeroase influențe, tradiția culinară din Comore este una care încântă prin gust și aspect.
O masă tradițională în Comore întotdeauna va conține orez și carne, alături de condimente precum coriandru, vanilie, scorțișoară și multe altele. La micul dejun se servește deseori peștele, iar un preparat foarte des întâlnit este ”Langouste a la vanille”. Acest aliment constă în homar fiert în sos de vanilie. Poate fi servit pe tot parcursul zilei, nu doar la micul dejun.
Turiștii vor fi încântați de atenția pe care localnicii o acordă preparatelor tradiționale, care trebuie nu doar să aibă un gust delicios, dar trebuie să și arate suficient de bine pentru a stârni poftele gurmanzilor.
Cafeaua este cea mai des întâlnită băutură din Insulele Comore la micul dejun, urmată de sucurile de fructe.
