Insulele Cook este un stat insular situat în sudul Oceanului Pacific. Este o republică parlamentară asociată voluntar, ca țară liberă, cu Noua Zeelandă. Insulele Cook cuprinde 15 insule cu o populație totală de 19.000 de locuitori.
Bucătăria Insulelor Cook este concentrată foarte mult pe fructe, legume și fructe de mare, datorită poziționării sale geografice și a climei de care beneficiază. Aceste ingrediente sunt întâlnite în foarte multe preparate tradiționale de pe cele 15 insule, savurate de turiștii care au oportunitatea de a vizita acest paradis exotic.
Foarte multe mâncăruri sunt importate din Noua Zeelandă, dar există mai multe asociații de fermieri care contribuie la bucătăria tradițională. Printre alimentele locale putem întâlni scoici, caracatiță, condimente precum ghimbir, tei, lămâie, busuioc, usturoi, dar și sosuri de nucă de cocos sau ceapă.
Unul dintre preparatele tradiționale este Eke, o mâncare ce are ca ingredient principal caracatița. Alături de aceasta se mai adaugă niște legume și condimente. Ika Mata este un alt preparat interesant, gătit cu pește crud marinat în sos de lămâie și servit cu cremă de nucă de cocos.
Mâncarea din Insulele Cook nu este întotdeauna pe placul europenilor sau a celor nefamiliari cu fructele de mare. Fructele și legumele însă sunt delicioase, astfel încât cu siguranță nu veți muri de foame, chiar dacă nu vă place caracatița.

