Search
Generic filters
Exact matches only

Despre proba de machiaj

Atunci când te pregătești pentru un eveniment important, despre care știi că va fi imortalizat în fotografii, vrei să arăți impecabilă. De aceea, de cele mai multe ori apelezi la un machior și un hair stylist care să te facă să arăți perfect în fața camerelor. Faci acest lucru în special dacă acel eveniment este nunta ta, dar și pentru alte evenimente importante din familie. Observi că indiferent la ce stilist sau machior te duci, te vor întreba de probă.

Ce este proba de machiaj?

Proba de machiaj este defapt prima întâlnire dintre tine ca și client și machior. Presupune schimbul de informații despre culorile dorite de tine, tipul de machiaj, tipul evenimentului la care vei participa, precum și discuții despre momentul evenimentului (dacă acesta va avea loc ziua, în lumină naturală sau seara în lumină artificială). Totodată, în proba de machiaj, make up artistul va schița pe fața ta una sau mai multe propuneri de machiaj, după analiza cerințelor tale.

De ce este importantă proba de machiaj?

În special când evenimentul la care urmează să mergi este un moment crucial în viața ta (nunta ta, de exemplu) vrei să te asiguri că tu și make up artistul aveți aceeași viziune, înainte de ziua în care se întâmplă acesta. Altfel, te poți trezi că nu îți place cum a fost executat machiajul de către machior sau că nu este ceea ce îți imaginai.

De ce trebuie să plătesc în plus pentru o probă?

De obicei, la o probă de machiaj se folosesc aceleași produse cosmetice care vor fi folosite în ziua evenimentului. Pe lângă consumul propriu zis al produselor, mai sunt luate în considerare și sfaturile pe care make up artistul ți le dă și timpul acestuia. Cu toate astea, în mod normal o probă de machiaj costă aproximativ jumătate din prețul machiajului din ziua evenimentului.

Astfel proba de machiaj te poate ajuta să vizualizezi cum vei arăta în ziua evenimentului, dar și să clarifici anumite dorințe pe care poate machiorul nu le-a înțeles inițial. Totodată, o probă de machiaj ajută make up artistul să se familiarizeze cu trăsăturile feței tale, astfel că, în ziua marelui eveniment, îți va executa mult mai rapid machiajul, decât dacă l-ar fi făcut pentru prima oară, direct atunci.

Citește și Când e bine să îți schimbi cosmeticele?

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *