Pentru că lumea modei este vastă şi sfaturile variate, v-am pregătit o listă cu sfaturi legate de modă de care trebuie să ţineţi cont indiferent de sezon şi de trend. Sunt sfaturi simple şi utile cu ajutorul cărora ne putem descurca admirabil în orice situaţie. Vă prezentăm în continuare o selecţie din multitudinea de idei care să vă ajute în alegerea ţinutelor de zi cu zi.
Când vine vorba de pantofi, asigură-te că sunt comozi. Ştim că arăţi divin în tocurile de 15 cm, dar dacă nu o să poţi să-i porţi mai mult de 10 minute, pantofii respectivi nu merită investiţia. Oricât de frumoşi sunt şi chiar dacă ai impresia că vei rezista durerilor ulterioare, îţi recomandăm să te gândeşti bine la alegerea făcută.
Cu toate că uneori ai chef de o partidă de cumpărături cu fetele, când faci cumpărături strategice, e mai bine să fii singură. O să te poţi concentra mai bine şi o să faci alegeri mai eficiente.
Organizează-ţi dulapul. Înainte de a porni la cumpărături cel mai bine e să fii conştientă de ceea ce ai deja şi în special ceea ce porţi, pentru a face cumpărăturile necesare completării ţinutei. E distractiv uneori să-ţi faci de cap şi să cumperi tot ce-ţi pofteşte inima, dar pe termen lung asta îţi va afecta bugetul şi multe din lucrurile achiziţionate nu-şi vor găsi locul în ţinutele tale de zi cu zi.
Dacă tot investeşti în articole de calitate şi haine de firmă, asigură-te că îţi sunt potrivite. Nu te mulţumi cu jumătăţi de măsură şi du-le la o croitoreasă pentru a fi adaptate perfect siluetei tale. Este esenţial să ai câteva articole care nu se demodează. Rochia neagră (little black dress), un costum office, câteva pulovere monocrome de calitate sau un sacou office spre casual sunt articole de bază pentru crearea ţinutelor tale.
Cunoaşte-ţi corpul. Fie că e vorba de forma siluetei tale ca să ştii ce tip de croi să adopţi în cazul rochiilor sau de tipul de decolteu care ţi se potriveşte, probează articole diverse pentru a descoperi ce stil să adopţi. Ulterior, vei evita anumite stiluri de croi şi vei petrece mult mai puţin timp în cabina de probă.
Fă-ţi curat în garderobă. Dacă nu ai purtat un articol în ultimele 6 luni, şansele să îl foloseşti în viitor sunt foarte mici. Aşa că cel mai bun mod de a-ţi face loc pentru noile achiziţii şi de a te simţi bine este să donezi hainele vechi.
Pregăteşte-ţi din timp ţinuta. Dacă ştii că se apropie un eveniment important sau pur şi simplu vrei să nu mai pierzi o oră dimineaţa scotocind prin dulapuri, cel mai simplu e să îţi organizezi ţinuta cu o seară înainte. De la cămaşă până la lenjeria intimă şi pantofi, totul trebuie să fie pregătit. Aşa vei vedea şi cum te poţi organiza pe zilele următoare şi dacă îţi lipseşte vreun element din ţinută.