Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Protejează-ți coafura de umiditate!

Umiditatea poate fi cel mai mare dușman al părului stilizat, pentru că are tendința să creeze acea textură pufoasă, rebelă, iar firele de păr nu mai pot fi controlate, lăsându-te cu o coafură stricată. Toamna avem parte de umiditate din belșug, așa că e momentul potrivit să încercăm câteva trucuri pentru a putea avea o coafură perfectă, indiferent de condițiile meteo. Pentru părul rebel, care nu vrea să stea la locul lui atunci când dă de umiditate, îți ofer câțiva pași care să te ajute să îl controlezi.

Șampon și balsam

Primul lucru pe care trebuie să îl faci e să ai grijă la produsele pe care le folosești atunci când îți speli părul. Șamponul și balsamul pe care le folosești trebuie să ofere părului hidratarea de care are nevoie, astfel încât firele de păr să nu fie „tentate” să caute surse de hidratare în exterior (umiditatea din aer). Dacă ai firul de păr suficient de gros, aplică balsamul până aproape de rădăcină pentru un efect cât mai bun, iar dacă ai părul subțire și lipsit de volum, ai grijă ca balsamul să nu fie aplicat prea aproape de rădăcină – asta îți poate face părul mai moale și deci mai lipsit de volum.

Aplică produse anti-frizz

Cât timp părul e încă umed, aplică un ser sau un spray pe bază de ulei. Nu îți va lăsa părul gras, însă îți va menține hidratarea în păr, și, fiind pe bază de ulei, va împiedica umezeala din aer să ajungă la firele tale de păr. Desigur, nu vei pune produsul la rădăcină, pentru a nu încărca firele de păr.

Uscatul părului

Este recomandat să îți usuci părul în mod natural, însă dacă asta nu e o opțiune, încearcă să nu folosești căldură imediat după ce l-ai spălat. În schimb ține părul puțin într-un prosop absorbant (fără să îl freci cu prosopul) ca să absoarbă excesul de apă. Lasă-l câteva minute să se usuce în mod natural (parțial), iar apoi aplică un produs cu protecție termică și începe să îți usuci părul cu foenul (dacă poți seta temperatura, ai grijă ca aceasta să nu fie foarte ridicată). Trebuie să închizi cuticula firului de păr astfel încât să sigilezi hidratarea în firele de păr. Pentru asta, ai grijă să îți usuci complet părul și apoi să folosești aerul rece de la foen ca să închizi cuticula.

Alte sfaturi

Pentru ca rezultatele să fie cât mai bune și de durată, trebuie să investești în produse calitative și potrivite tipului tău de păr. Asta include produsele de stilizare, însă și peria în sine, care trebuie să fie din fibre naturale ca să elimine electrizarea părului. Iar dacă nimic nu reușește să îți mențină părul pe poziție, încearcă să optezi pentru coafuri cu părul prins în acele zile când nivelul de umiditate crește. Printre sugestiile de coafură se găsesc împletiturile sau cocurile dezordonate.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Anca

Anca

Anca este o persoană pasionată de muzică, machiaj și blogging și crede cu tărie în pozitivitate și diplomație. Apreciază arta și o cafea bună. Are câte un stil de muzică preferat pentru fiecare stare sufletească.

Comentarii

Un răspuns

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *