Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Ce să faci atunci când ea îți spune că are nevoie de o pauză în relație

Câteodată în orice relație apar momente mai dificile. Tu poate crezi că lucrurile decurg așa cum trebuie, însă e posibil ca partenera ta să nu aibă o părere la fel de bună și să te trezești într-o zi că îți spune că are nevoie de o pauză pentru a se gândi la viitorul relației voastre.

De obicei, astfel de evenimente neplăcute apar din lipsa unei bune comunicări între parteneri, dar și din cauza răcirii relației. De cele mai multe ori monotonia este de vină, mai ales dacă unul dintre voi este o persoană mai activă.

Nu prea ai multe variante și va trebui să te supui deciziei partenerei tale însă dacă o iubești și vrei să rămâi împreună cu ea, urmează o perioadă de foc pentru tine. În principiu veți stabili limitele acestei pauze, dar și durata ei. Chiar dacă îți spune că poți face sex cu alte femei, nu ar fi indicat să faci acest lucru pentru că vă veți despărți sigur după aceea.

O pauză este sinonimă de cele mai multe ori cu o despărțire mai ușoară, mai ales pentru cel care decide că e vremea pentru așa ceva, sau cu un scurt timp de gândire care poate fi benefic pentru relația voastră. Puteți să deveniți mai maturi și să puneți bazele unei legături mai strânse între voi, ajungând practic la o armonizare a trăirilor și sentimentelor voastre.

Dragostea voastră va fi mai puternică și veți reuși să comunicați mult mai ușor după o astfel de experiență. Comunicarea este totul într-o relație și ar trebui să aveți încredere deplină unul în altul astfel încât să vă spuneți cele mai ascunse gânduri.

După cum spuneam mai sus, dacă o iubești va trebui să îi demonstrezi acest lucru, pentru a vedea că poate fi fericită în brațele tale. Va trebui să afli ce anume a condus la această idee de pauză, ori de la ea ori de la altcineva. Chiar dacă nu e etic, ai putea totuși să sustragi numărul celei mai bune prietene a ei pentru că vei afla cu siguranță câteva informații prețioase, bineînțeles dacă ai cât de cât încredere în ceea ce spune aceasta.

Nu îți agasa iubita cu telefoane, e-mailuri sau alte modalități de a o contacta pentru că astfel o vei îndepărta mai mult. Atunci când ai șansa să fii cu ea, trateaz-o ca pe cel mai de preț lucru din viața ta.

În cazul în care nici tu nu mai crezi în relație, te poți despărți direct de ea atunci când auzi că are nevoie de o pauză. Dacă sunteți amândoi de aceeași părere înseamnă că iubirea dintre voi a trecut sau nu a existat niciodată, așadar nu are rost să vă mai complicați existența în continuare.

Nu trebuie să fii trist dacă până la urmă se va despărți de tine chiar dacă tu te-ai dat peste cap pentru ea. După cum bine știm cu toții „Dragoste cu sila nu se poate.”, așadar va trebui să găsești o altă femeie care te merite. Păstrează amintirile plăcute în memorie și gândește-te că nu te merită dacă tu ai făcut atât de multe eforturi pentru a păstra relația voastră.

Tu cum ai reacționa dacă ți-ar spune că își dorește o pauză în relație?

Vezi și care sunt calitățile unui bărbat atrăgător.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *