De ce e bine să nu fii întotdeauna orgolios

Bărbații sunt de obicei mai orgolioși și mai competitivi decât femeile, și le place să aibă dreptate și să câștige întotdeauna. Dacă în această combinație intră și o personalitate puternică atunci pot să existe destule situații conflictuale din care toți vor avea de pierdut.

Vanitatea masculină crează de foarte multe ori probleme pentru sine, dar și pentru cei din jur, iar acest lucru nu este benefic pentru nimeni.

Nu spune nimeni că trebuie să fim umili în fața persoanelor din jurul nostru, însă ar trebui să fim demni și nu să căutăm întotdeauna să ne impunem punctul de vedere.

Atunci când îți dorești să faci ceva ar fi bine să asculți și părerea celor din jur, mai ales dacă sunt și ei direct afectați. O decizie care este privită numai dintr-o singură direcție are mari șanse să fie una de slabă calitate. Compromisurile sunt de cele mai multe ori mulțumitoare pentru toate părțile implicate în negociere și chiar dacă nu vei putea obține 100% din ceea ce îți dorești tot vei reuși să îți îndeplinești mare parte din obiectiv. Contează și părerea altora, mai ales dacă ar avea și ei de câștigat sau pierdut.

Apariția conflictelor, mai ales a celor mocnite, este o altă cauză a unui orgolia exacerbat care nu are ce să caute în viața unor oameni maturi care ar trebui să aibă curajul să se așeze la o masă și să discute depre divergențele apărute între ei. Chiar dacă se mai întâmpla ca unele conflicte să fie constructive, de cele mai multe ori ele sunt distructive, iar într-o organizație acest lucru poate deveni fatal.

Dacă aveți lângă voi o femeie care să vă cunoască și să vă mângâie din când în când orgoliul atunci vă puteți considera niște bărbați norocoși, însă dacă nu este cazul, atunci va trebui să îi explicați puțin partenerei voastre cum sunteți voi de fapt, chiar dacă vă este destul de greu.

Femeile trebuie să înțeleagă faptul că un bărbat este cu adevărat bărbat numai atunci când se simte puternic și are încredere în forțele propii, iar pentru a le pune la încercare sau pentru a demonstra acest lucru sunt în stare să facă și multe lucruri care par a fi niște prostii.

Orgoliul ne poate ajuta, dar în același timp ne poate trage și în jos. Trebuie să avem puterea de a recunoaște atunci când greșim, pentru că numai astfel ne putem dezvolta din orice punct de vedere. Cei care reușesc să asculte și părerea altora au numai de câștigat.

Vezi și cum poți să devii mai organizat.

Comentarii

Please enter your name here
Please enter your comment!

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Aflați cum sunt procesate comentariile dumneavoastră.