Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Idei de cadouri pentru femei de Ziua Îndrăgostiților

Ziua Îndrăgostiților se apropie repede și dacă nu știi ce cadou să îi faci iubitei tale atunci articolul acesta s-ar putea să îți fie de folos. Majoritatea bărbaților au probleme în a găsi cadoul potrivit și, rar există câte un exponent al sexului masculin care să fie un „guru” în arta alegerii cadourilor.

Primul sfat de care ar trebui să ții cont este acela că ar trebui să îi cumperi un cadou sau să faci ceva deosebit pentru ea. Poate nici tu și nici ea nu sunteți neapărat cei mai mari susținători ai acestei sărbători importate din străinătate și considerați că fiecare zi ar trebuie să fie o zi a îndrăgostiților pentru că vă iubiți și nu e necesar să faceți ceva deosebit într-o anumită zi din an. Dacă așa stau lucrurile tot va trebui să faci ceva sau să îi cumperi un cadou special în ziua aceasta chiar dacă ea va afirma sus și tare că nu îi mai trebuie nimic atunci când este lângă tine. Doar nu vrei să se simtă prost atunci când vorbește cu prietenele ei despre ce a făcut fiecare de Ziua Îndrăgostiților și ce cadouri a primit, nu? Tu vei părea în fața prietenelor ei ca fiind un mare zgârcit care nu a fost în stare să îi facă iubitei lui un cadou, indiferent cât este el de mic, și o vei pune și pe ea într-o situație delicată pentru că va încerca să te tot scuze.

Acestea fiind spuse ar trebui să trecem și la partea legată de alegerea cadoului. Dacă îți cunoști bine iubita, atunci nu ar trebui să ai problem foarte mari, iar dacă te afli în situația în care ești împreună cu ea doar de câteva zile atunci nu dispera căci vei găsi o idee pe care ai putea să o folosești și tu în rândurile de mai jos.

În primul și primul rând trebuie să fii creativ. Desigur poți încerca și clasicile deja buchete de flori, ciocolată, șampanie, animăluțe din pluș sau bijuterii, însă primele două ar trebui să apară ca și adaos la orice cadou ai alege. Alte idei ar putea fi:

  • Excursie romantică în doi în cazul în care timpul și bugetul îți permite;
  • Cină romantică în oraș sau acasă. Neapărat ciocolată, șampanie, poate și un masaj senzual pentru iubita ta dacă aceasta se desfășoară acasă. Încearcă să gătești tu, sigur va aprecia. Încearcă rețeta înainte dacă este ceva ce nu ai mai gătit până acum sau dacă nu știi să gătești.
  • Un set de lenjerie intimă care îți place și ție. Ai grijă să ții cont și de gusturile iubitei tale.
  • Cană personalizată, tricou cu un mesaj de dragoste, o oglidă pe care o țină mereu în poșetă cu un mesaj de la tine etc.
  • Ramă foto digitală, o carte pe care și-o dorește de mult timp, un telefon.
  • Cosmetice, parfum dacă îi cunoști preferințele.
  • Accesorii, gablonțuri etc.
  • O ședință la SPA care include și masaj.
  • O scrisoare în care să îi spui de ce o iubești, personalizată desigur.
  • Articole vestimentare dacă știi ce îi place. Ai grijă la mărimea hainelor.

Ține minte că trebuie să o faci să se simtă specială, unică pentru că fiecare femeie este deosebită pentru iubitul ei și ea trebuie să afle acest lucru cât mai des cu putință. Atunci când ești singur cu ea nu uita să îi spui cât este de importantă pentru tine, de ce o iubești și cum te face să te simți atunci când ești împreună cu ea. Când îi faci această declarație de dragoste ai grijă să o ții de mână și să o privești în ochi pentru ca ea să vadă că ești sincer și că o iubești mult.

Acestea fiind zise, nu mai rămâne decât să puneți în aplicare unele dintre ideile de aici sau poate altele, dar, domnilor, nu uitați să vă răsfățați iubitele pentru că ele vă fac viața mai frumoasă.

Vezi și care sunt cele 5 motive pentru care merită să te logodești la tinerețe.

Cover - Sursă foto: dreamstime.com

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări