Jocurile video sunt printre cele mai importante modalități de petrecere a timpului liber la care noi, bărbații, apelăm deseori. În funcție de vârstă, de timpul de care dispunem, de interese și de alte circumstanțe, jocurile video au o parte mai importantă sau mai puțin importantă în viața fiecăruia dintre noi.
Gamerii înrăiți probabil cunosc deja faptul că în fiecare an Academia Britanică de Film și Televiziune (BAFTA) oferă premii celor mai populare jocuri video ale anului anterior. Deși BAFTA 2014 a avut loc în martie anul curent, considerăm că merită menționate aceste premii, mai ales în lumina faptului că ne aflăm la jumătatea anului deja, cu multe noi apariții care se vor lansa în perioada următoare.
Haideți să vedem așadar care realizări din industria jocurilor video de anul trecut au fost suficient de merituoase pentru a obține un premiu BAFTA:
The Last of Us
Este un joc produs de Naughty Dogs și realizat exclusiv pentru PlayStation 3. Jocul este unul de aventură, în care ai controlul absolut al personajului principal (Joel) din postura de third-person. Acțiunea are loc în condițiile unei infecții globale, pe care Joel încearcă să o îndepărteze escortând-o pe Ellie (o fată despre care se crede că poate opri nenorocirea), până la un grup numit The Fireflies (Licuricii). Pe drum te vei confrunta cu zombie, cu bandiți și canibali, într-un mediu foarte realistic ce surprinde post-apocalipsa.
Grand Theft Auto V
Este un joc open-world de acțiune-aventură realizat de Rockstar North pentru consolele Xbox 360 și PlayStation 3. La fel, este un joc third-person, în care ai posibilitatea de explorare a orașului fictiv Los Santos și a regiunii înconjurătoare. Ai la dispoziție nenumărate modalități de transport și de îndeplinire a misiunilor, ceea ce îl face un joc foarte interesant.
Tearaway
Este realizat de studioul Media Molecule pentru PlayStation Vita. Îți poți alege unul sau două personaje pe care le poți controla în stilul specific acestei console portabile. Povestea îl are în centru pe un mesager ce are scopul de a transmite niște informații jucătorului.