Search
Generic filters
Exact matches only

Despre vopsirea naturală și tehnici de încondeiere a ouălor

Despre_vopsirea_naturală_și_tehnici_de_încondeiere_a_ouălor

Încondeierea ouălor reprezintă o veche tradiție românească, fiind mai precis un fel de manifestare a artei în stare pură.

Ouăle roșii sunt strâns legate de Învierea lui Iisus Hristos și de aceea creștinii au început să le decoreze, obținând de foarte multe ori adevărate capodopere. Există o mulțime de motive care sunt folosite în încondeierea ouălor precum: crucea, Crucea Paștelui, crucea românească, steaua, mănăstirea, motive din regnul animal, unelte casnice și de câmp, dar și multe altele.

Prima tehnică care transformă ouăle în adevărate opere de artă poartă numele de tehnica populară. Aceasta este cea mai complicată și necesită mai mulți pași:

1. Alegerea ouălor trebuie făcută cu grijă, iar pentru a ne asigura că acestea sunt proaspete le scufundăm în apă înainte de „prelucrare”. Cele vechi se vor ridica la suprafață, cele proaspete vor sta la fund. Dintre cele proaspete le vom alege numai pe cele care sunt mari, frumoase și au coaja groasă.

2. Urmează spălarea lor cu apă caldă și cu oțet pentru ca vopseaua să se prindă uniform. Ouăle se fierb la foc mic pentru a nu se sparge coaja.

3. Pasul următor este crearea chisitei care este un fel de condei realizat cu ajutorul unei ramuri de aproximativ 10 centimetri, un vârf de pix care are bila scoasă și care este curătaț înainte de utilizare, un fir de păr de la un cal și un fir de cânepă de 15 centimetri.

4. Delimitarea zonelor de culoare se face cu tuș negru, aceasta realizându-se cu ajutorul chisitei.

5. Între timp se va topi niște ceară de albine la care se va adăuga puțin cărbune pisat ca și adjuvant.

6. Ouăle se încondeiază cu diferite motive și apoi se introduc în vasul cu vopseaua pentru culoare de bază. Pentru înlăturarea urmelor de ceară se va folosi lumina lumânării.

Alte tehnici de încodeiere duc la apariția ouălor marmorate, a celor încondeiate cu ceară și cel al ouălor bicolore.

În ceea ce privește vopsirea naturală a ouălor pentru cei care doresc să evite diferitele chimicale din vospeaua industrială, există câteva variante.

Pentru roșu se poate folosi sfecla roșie sau cojile de ceapă roșie, pentru galben cojile de portocală, de lămâie, morcovul, cojile de ceapă, mușețelul sau cojile de nucă.

Cei care doresc să vopsească ouăle cu verde pot folosi o fiertură de urzici sau de spanac alături de puțin oțet.

Albastrul poate fi obținut din flori de viorele fără penduncul care se fierb în apă timp de o oră.

Voi ce culori veți alege pentru vopsirea ouălor în acest an?

Citește și despre tradiția încondeierii ouălor de Paște.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *