Filmul documentar „Toto și surorile lui”, al regizorului român Alexander Nanau a obținut trofeul Prix France Culture Cinema în cadrul Festivalului Internațional de Film de la Cannes, ce se desfășoară în perioada 11-22 mai 2016.
Premiul este acordat anual de Radio France Culture celui mai bun film care a fost lansat în ultimul an în cinematografele din Franța.
Ceremonia de decernare a premiului s-a desfășurat sâmbătă la Pavillion Unifrance din cadrul Festivalului internațional de film de la Cannes. Cu același prilej, cineastul american Frederick Wiseman a fost onorat cu Prix France Culture Cinema Consecration.
Filmul lui Alexander Nanau a fost votat de zeci de studenți care studiază pentru a deveni critici de film dintr-o listă de cinci filme documentare nominalizate. Celelalte patru producții care au fost nominalizate pentru acest premiu au fost: „Janis Joplin”, de Amy J. Berg, „Une jeunesse allemande”, regizat de Jean-Gabriel Périot, „Je suis le people”, de Anna Rousillon și „Les Ogres”, regizat de Léa Fehner.
Documentarul, prezentat în Franța cu titlul „Toto et ses soeur”, a avut premiera mondială în septembrie 2014 la Festivalul de Film de la San Sebastian, iar la 17 mai va fi lansat în Franța pe format DVD.
„Toto și surorile lui” spune povestea lui Totonel (10 ani) și a tinerelor Andreea (14 ani) și Ana (17 ani), care așteaptă ca mama lor să se întoarcă de la închisoare. Pe măsură ce cresc, fiecare dintre ei învață cum să supraviețuiască pe cont propriu, sperând că mama lor se va întoarce și familia se va reuni și vor trăi departe de sărăcia, violența și drogurile care îi înconjoară. Filmul este un documentar observațional de lungmetraj filmat vreme de 14 luni în cartierul Ferentari din București.
În 2015, „Toto și surorile lui” a fost nominalizat la secțiunea Cel mai bun documentar din cadrul European Film Awards și a câștigat Cinema Eye Honors’ Spotlight Award 2016, în Statele Unite ale Americii. Recent, Alexander Nanau a fost desemnat să facă parte din Juriul de film documentar din cadrul Festivalului internațional de film de la Sarajevo.
Cinci filme românești prezente la Cannes
În afara documentarului „Toto și surorile lui”, în acest an România participă cu trei lungmetraje la Festivalul Internațional de Film de la Cannes.
Cele trei filme românești sunt nominalizate la gala de premiere, două dintre acestea intrând în cursa pentru trofeul. Este vorba despre „Sieranevada” de Cristi Puiu şi „Bacalaureat” de Cristian Mungiu, ce concurează pentru trofeul Palme d’Or și filmul „Câini”, debutul în lungmetraj al lui Bogdan Mirică. Acestora li se alătură și două scurtmetraje: pelicula „4:15 p.m. sfârșitul lumii”, regizată de Cătălin Rotaru şi Gabi Virginia Sarga, ce a fost selectată în competiția oficială pentru scurtmetraje și filmul „Toate fluviile curg în mare” (UNATC „I.L. Caragiale”), regizat de Alexandru Badea, ce va concura în secțiunea Cinéfondation.