Reprezentantul României la ediția din acest an a concursului Eurovision este Ovidiu Anton, care a intepretat piesa „Moment of Silence”. Acesta a câștigat selecția națională, care a avut loc duminică, 6 martie, la Sala Sporturilor din Baia Mare.
În finală, Ovidiu Anton a fost ales exclusiv de public, prin televot. În semifinală, Ovidiu Anton a fost ales de juriu, calificându-se pe primul loc, cu 54 de puncte.
Mihai Trăistariu, Dream Walkers și Florena – finaliști
În ultima etapă a selecţiei naţionale, Ovidiu Anton a concurat cu finaliştii trupa Dream Walkers, cu ”Let it shine”, Florena, cu ”Behind the Shadows”, M I H A I (Mihai Trăistariu), cu ”Paradisio”, Vanotek feat. The Code & Georgian, cu ”I’m Coming Home” şi Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ, cu ”One Voice”.
Doru Todoruţ feat. Irina Baianţ, cu ”One Voice”, au ocupat locul al şaselea, M I H A I (Mihai Trăistariu), cu ”Paradisio”, s-a clasat pe locul al cincilea în finală, iar grupul Dream Walkers, cu ”Let it shine”, şi-a adjudecat locul al patrulea.
Locul al treilea i-a revenit Florenei, cu ”Behind the Shadows”, în timp ce pe locul al doilea s-au clasat Vanotek feat. The Code & Georgian, cu ”I’m Coming Home”.
Trofeul – care o întruchipează pe Isis, zeiţa frumuseţii – a fost înmânat de primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş.
Membrii juriului au comentat piesa lui Ovidiu
Membrii juriului semifinalei si ai finalei selecţiei naţionale Eurovision România 2016 au fost compozitorul Horia Moculescu, regizorul muzical Alexandra Cepraga şi interpreţii Randi, Zoli Toth şi Cezar Ouatu.
„Faptul că sunteţi îmbrăcaţi mai spre rock nu duce piesa spre rock. Piesa este, de sine stătătoare, impecabilă” a declarat Horia Moculescu, potrivit News.ro.
Întrebat de Randi ce gen de muzică interpretează, Ovidiu Anton a răspuns: „Eu sunt rock, eu cânt rock, cu accent pe cânt”.
„Toţi cei care respiră rock trebuie să te voteze”, a menţionat Zoli Toth.
În urma interpretării din semifinală, care a avut loc vineri, Ovidiu Anton a primit 54 de puncte din partea juriului, calificându-se pe primul loc în finală.
Muzica şi textul piesei „Moment of Silence” sunt semnate de Ovidiu Anton, care a declarat că a compus această melodie în toamna anului trecut, „când lumea era în stradă”.
„Nu sunt un împătimit al rockului, dar datorită lui Ovidiu voi începe să ascult. M-a emoţionat până la lacrimi”, a spus Cezar Ouatu, în semifinală.
„Nu este un rock al anului 2016, dar este muzică de calitate, iar vocea ta aş spune că este cea mai bună din concurs”, a fost aprecierea făcută de Randi. În asentiment a fost şi Zoli Toth, care a numit interpretarea „cel mai emoţionant moment al serii”.
„Piesa este o construcţie desăvârşită, nimic nu se repetă, iar mesajul este că trebuie să luptăm pentru adevăr” a spus Alexandra Cepraga.
Momente artistice
Finala selecţiei naţionale a fost deschisă de cântăreaţa Paula Seling, cu un moment ”fusion” între pop şi muzica populară din Maramureş, alături de Dumitru Fărcaş, Corul bărbătesc din Finteuşul Mare, familia Petreuş, Cornelia şi Lupu Rednic. Fosta concurentă la Eurovision şi invitaţii săi au interpretat melodiile ”Am noroc că ştiu cânta” şi ”Maramureş, plai cu flori”.
De asemenea, Zoli Toth Project a lansat un nou concept de show, ”Cocoon”, în recitalul său auzindu-se clopotul catedralei din Baia Mare. Horia Moculescu, Randi şi Uddi au interpretat împreună o nouă versiune a melodiei ”Vagabondul vieţii mele”. Zoli şi Horia Moculescu au făcut schimb de locuri, Zoli Toth aşezându-se la pian, iar Horia Moculescu asigurând partea de percuţie.
În ultima etapă a selecţiei naţionale au mai urcat pe scenă Lidia Isac, reprezentanta Republicii Moldova la Eurovision 2016, care a interpretat piesa ”Falling Stars”, cu care va participa la Stockholm, şi juratul Cezar Ouatu, care a cântat ”Rise Like a Phoenix”, hitul care i-a adus Conchitei Wurst marele trofeu Eurovision în anul 2014.
Liderul trupei Vunk, Cornel Ilie, prezentatoarea TV Ioana Voicu şi interpreta Jo au fost gazdele semifinalei şi finalei selecţiei naţionale Eurovision 2016.
Semifinala şi finala Eurovision România au putut fi urmărite în direct şi în exclusivitate la TVR 1, TVR HD, TVR Internaţional, TVR HD, TVR Moldova, iar online pe TVR+ şi eurovision.tvr.ro.
Concursul muzical Eurovision 2016 se va desfăşura la Stockholm, Suedia, pe 10, 12 şi 14 mai. În competiţie s-au înscris 43 de ţări, cu trei mai multe decât la ediţia precedentă.
România va participa în a doua semifinală a concursului, cea din 12 mai, alături de Albania, Bulgaria, Danemarca, Georgia, Slovenia, Norvegia, Ucraina, Belgia, Letonia, Belarus, Irlanda, Elveţia, Macedonia, Australia, Lituania, Polonia, Israel şi Serbia.