Taxa pentru trecerea podului Feteşti-Cernavodă va fi plătită prin intermediul unui sistem electronic

Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale (CNADR) a demarat lucrările pentru crearea unui sistem electronic prin care se va putea plăti trecerea podului Fetești-Cernavodă. Sistemul este menit să fluidizeze traficul și să evite formarea de ambuteiaje.

Sistemul informatic va înlocui achitarea tarifului de trecere cu oprire la barieră, şoferii având posibilitatea să opteze pentru achitarea tarifului în afara staţiei, în avans sau până la ora 24:00 a zilei următoare, potrivit CNADNR.

Astfel, şoferii vor avea următoarele opţiuni de achitare a tarifului: prin SMS transmis la un număr scurt; prin achitarea tarifului de trecere prin reţeaua de parteneri autorizaţi ai CNADNR; prin utilizarea cardului bancar, în urma configurării unui cont într-un portal web şi printr-o aplicaţie pentru mobil puse la dispoziţie de CNADNR.

„Astăzi, 16.03.2015, au fost efectuate teste operaţionale parţiale ale funcţionalităţii viitorului sistem electronic de colectare a tarifului de trecere a podurilor dunărene, în zona AI Feteşti de pe Autostrada A2, Bucureşti – Constanţa. Îmi doresc ca începând din această vară, cât şi în viitor să nu se mai creeze ambuteiaje pe A2, în dreptul staţiei de taxare de la Feteşti –Cernavodă. Credem că până la 1 mai vom reuşi implementarea întregului sistem – tehnic, economic, legislativ – necesar colectării electronice a tarifului de trecere a podurilor de la Feteşti – Cernavodă”, a declarat directorul general al CNADNR, Narcis Neaga.

Faza iniţială a lucrărilor a implicat introducerea sistemului de recunoaştere automată a numerelor de înmatriculare, printr-o serie de camere video poziţionate în agenţia de încasare atât în punctul de intrare, cât şi la ieşire pentru a asigura identificarea şi clasificarea conform categoriei din care face parte fiecare vehicul, precum şi realizarea marcajelor rutiere, această etapă fiind finalizată.

CNADNR menţionează că aceste camere video identifică trecerea, aplicând o marcă temporară şi coordonatele GPS. Dacă nu se achită tariful de trecere până la ora 24:00 a zilei următoare trecerii, acţiunea va fi marcată drept posibilă contravenţie.

sursa

Picture of Angy

Angy

Angy este o persoană pasionată de blogging, advertising, PR. Îi place să citească, să călătorească, să descopere locuri frumoase. Consideră scrisul o formă de expresie a creativității umane, o terapie pentru suflet. Este într-o căutare permanentă de idei și răspunsuri menite să-i dezvolte personalitatea. Consideră că lucrurile simple sunt cele care ne fac cu adevărat fericiți, ne oferă liniște și stabilitate.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări