După exemplul Facebook și a altor rețele de socializare, este posibil ca în curând să avem parte de reclame video și în newsfeed-ul de pe Twitter, lucru de care am fost scutiți până acum. Compania a recunoscut faptul că a petrecut o bună parte din anul 2014 testând posibilitatea introducerii ad-urilor și modul în care acestea vor crește bugetul rețelei de socializare, scriu cei de la techradar.com.
Într-o postare de pe blog, apărută marți 12 august, reprezentanții Twitter au explicat modul în care rețeaua de socializare a introdus clipuri video în newsfeed, disponibile pentru redare cu un simplu click.
Datorită succesului acestei prime încercări, compania a declarat că este pregătită pentru un prim test al reclamelor video (plătite, evident), lucru care s-ar putea traduce într-un flux mai mare de informații apărut în newsfeed, alimentat de către companiile care prezintă un interes scăzut pentru utilizatori.
Pe blogul companiei, Twitter a scris că ”Prin folosirea videoclipurilor sponsorizate este mai ușor pentr branduri să urce și să distribuie videoclipurile pe Twitter, precum și să măsoare reach-ul și eficacitatea acestui conținut.”, citează techradar.com.
Această decizie o urmează pe cea luată de Facebook cu ceva vreme în urmă, prin care cea mai importantă rețea de socializare din lume a permis introducerea de reclame video în conținutul văzut de utilizatori. De asemenea, Facebook a făcut schimbări și pe Instagram, unde au introdus reclame prin imagini.
După introducerea tweet-urilor sponsorizate și prin afișarea pe contul utilizatorilor a reclamelor unor branduri urmărite de prietenii acestora, Twitter face o mișcare destul de riscantă. Nu se știe încă modul în care vor reacționa utilizatorii la aceste noi ad-uri, dar cu siguranță nu va fi o atitudine pozitivă.