Search
Generic filters
Exact matches only

Cum arată un mic dejun servit la un hotel de 4 stele

Micul dejun este cea mai importantă masă a zilei, după cum prea bine știm cu toții, motiv pentru care este nevoie să nu uităm de ea nici măcar atunci când suntem în vacanță. Îndrăznesc să afirm că micul dejun este cu atât mai necesar atunci când ne aflăm în concediu, deoarece organismul nostru este supus anumitor eforturi care, deși plăcute, ne consumă energia. Avem nevoie de o masă copioasă dimineața pentru a putea să vizităm cât mai mult și să ne bucurăm de frumusețile locului în care ne aflăm.

Masa de dimineață diferă foarte mult în funcție de unitatea de cazare aleasă și, mai ales, în funcție de destinația turistică în care ne aflăm. Spre exemplu, vom observa diferențe uriașe între micul dejun oferit de unitățile de cazare din România și cele din Asia sau America de Sud, spre exemplu.

Un alt avantaj al micului dejun la hotel sau pensiune este și faptul că putem să gustăm din preparatele culinare ale țării sau zonei în care ne aflăm, ceea ce reprezintă un lucru obligatoriu pentru fiecare turist care dorește să experimenteze fiecare detaliu al locului pe care îl vizitează.

De obicei, în România, micul dejun la hotelurile și pensiunile de 4 stele este servit sub formă de bufet suedez. Astfel, ai ocazia de a alege din numeroase preparate care încântă gusturile și privirea. De obicei, alimentele și băuturile prezente în hoteluri se regăsesc în lista care urmează: croisante, mezeluri, sucuri, ceaiuri, cafea, ouă ochiuri sau omletă, cârnăciori, șuncă, brânză, legume, salate de fructe sau legume, deserturi din cele mai diverse, preparate vegetariene, vânătorești sau tradiționale, produse de patiserie etc.

Toate acestea sunt menite să ne ofere energia de care avem nevoie pentru întreaga zi, indiferent de activitățile pe care urmează să le întreprindem. Mai jos avem câteva imagini care vorbesc de la sine despre cum arată micul dejun la hoteluri din diverse părți ale lumii.

pensiunea_bellagio

Sursă foto: Pensiunea Bellagio, Cluj-Napoca, România

hotel_austria

Sursă foto: Hotel Loipersdorf Spa & Conference, Austria

hotel_irlanda

Sursă foto: Killashee House Hotel, Irlanda

hotel_turcia

Sursă foto: Euphoria Tekirova Hotel, Turcia

hotel_tailanda

Sursă foto: Four Seasons Resort Koh Samui, Thailanda

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *