Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

10 curiozități despre piețele Avram Iancu și Ștefan cel Mare

Zonele în care sunt amenajate piețele Avram Iancu și Ștefan cel Mare formau inițial un singur spațiu, cunoscut sub numele de Piața Trencin.

La începutul secolului 20 această zonă a fost împărțită în două părți distincte, unde s-au format piețele pe care se cunoaștem în prezent. În cele ce urmează puteți afla câteva curiozități despre aceste piețe ale orașului.

Prima piață datează din anii 1700

Inițial, piețele Avram Iancu și Ștefan cel Mare, din zilele noastre, formau un singur spațiu, traversat de drumul care leagă Bulevardul Eroilor de Strada Dorobanților. Documentele istorice menționează faptul că primele amenajări ale acestui spațiu au început în anii 1700, iar locul se numea Piața Trencin, după numele ofițerului Trencseni Ferenc.

Inițial aici se instruiau soldații

Prima funcție a pieței a fost aceea de teren de instruire a  soldaților, până în a doua parte a secolului XIX. Partea sudică a pieței (unde se află în prezent Piața Ștefan cel Mare) era îngrădită cu garduri din scânduri și aici soldații își făceau exercițiile.

A fost o piață de mărfuri a orașului

În secolul al XIX-lea, după desființarea terenului de instruire a soldaților, tot pe latura sudică a pieței a fost amenajat o piață de mărfuri. Aici exista un depozit de lemne și de cărbune, dar și târguri de animale și de lemne. Tot aici se dorea și mutarea Pieței Mari (care se organiza în Piața Unirii), însă s-a renunțat la această idee, ea mutându-se în actuala Piață Mihai Viteazu.

A fost un mare  parc de agrement

Această zonă a orașului a fost amenajată ca și parc de agrement pentru clujeni. Acest parc reprezenta una dintre cele mai mari zone de spațiu verde din interiorul orașului – alături de Parcul Central – ce se întindea pe teritoriile actualelor piețe Avram Iancu și Ștefan cel Mare.

A fost împărțită în două piețe distincte

Parcul mare situat în zona centrală a orașului a fost separat în două, la începutul secolului XX. Atunci, aici a fost înființat un nou centru civic cu două piețe, una în continuarea celeilalte (Piața Avram Iancu și Piața Ștefan cel Mare).

Piața a avut mai multe denumiri de-a lungul timpului

De-a lungul timpului, piața a purtat mai multe denumiri. Inițial această se numea Piața Trencin, apoi odată cu apariția clădirilor pe marginea ei, fiecare parte a pieței a primit câte o denumire.

După separarea parcului mare în două piețe distincte, piața nordică a fost numită Piața EMKE, după care a fost redenumită Piața Bocskai (1906-1923), apoi Piața Cuza Vodă (după 1923), Piața Hitler (în timpul celui de-al doilea război Mondial), Piața Malinovski, apoi Piaţa Victoriei (între 1964 și 1993). Aceasta a fost numită Piaţa Avram Iancu abia din 1993.

În ceea ce privește piața sudică, după separarea de la sfârșitul secolului al XIX-lea, aceasta s-a numit Piața Hunyadi, iar apoi Piața Iancu de Hunedoara. Aceasta a fost numită Piața Ștefan cel Mare abia din anul 1923.

Piața Ștefan cel Mare adăpostește Teatrul Național

În Piața Ștefan cel Mare a fost construită la începutul secolului XX clădirea Teatrului și a Operei Naționale Române, una dintre clădirile simbolice ale orașului. De asemenea, tot aici se află și Casa Învățătorilor, construită între anii 1902 – 1903, unde funcționează Inspectoratul Școlar Județean Cluj .

Piața Avram Iancu adăpostește Catedrala Ortodoxă

În Piața Avram Iancu a fost construită, între anii 1923-1933, Catedrala Ortodoxă, cel mai important edificiu religios ortodox din oraș și o altă clădire simbol a Clujului. De asemenea, pe latura estică a pieței a fost ridicat, în anul 1887, Palatul Arhiepiscopiei Ortodoxe a Vadului, Feleacului și Clujului. Clădirea trebuia inițial să fie sediul Administraţiei Domeniilor Forestiere.

În Piața Avram Iancu se află statuia lui Avram Iancu

Cel mai cunoscut monument din această piață este Statuia lui Avram Iancu, inaugurată în anul 1993. Statuia este realizată de sculptorul Ilie Berindei, la inițiativa fostului primar Gheorghe Funar. Aceasta îl înfățișează pe conducătorul Revoluției de la 1848-1849 din Transilvania, alături de suflători în tulnice care cheamă moții la luptă. Odată cu amplasarea statuii în fața Catedralei Ortodoxe, cu fața spre Parcul Național, a fost schimbată și denumirea locului din Piața Victoriei, în Piața Avram Iancu.

În Piața Avram Iancu se află singură fântână arteziană muzicală din oraș

În Piața Avram Iancu se află singura fântână muzicală din oraș. Ea a fost construită în anul 2007, în locul unei fântâni arteziene mai vechi și este amenajată în jurul statui lui Avram Iancu, în fața Catedralei Ortodoxe.

Cover -
Picture of Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *