Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Actorul clujean Florin Piersic, sărbătorit la cinematograful care îi poartă numele

 

Cunoscutul actor clujean Florin Piersic va fi sărbătorit, cu ocazia împlinirii a 80 de ani, printr-un regal de filme care vor fi difuzate, în perioada 27-28 ianuarie 2016, la cinematograful din Cluj-Napoca ce îi poartă numele.

Pe data de 27 ianuarie 2016, Florin Piersic împlinește 80 de ani. Pentru a celebra cum se cuvine împlinirea acestei vârste frumoase, Cinematograful „Florin Piersic” (n.r. fostul Cinematograf Republica) va difuza, timp de două zile, patru dintre cele mai bune filme în care a jucat actorul clujean.

Florin Piersic, prezent în sala de cinema

În prima zi a evenimentului (n.r. marți, 26 ianuarie) începând cu ora 18.30, clujenii prezenți la cinematograf vor putea viziona filmul „Parașutiștii”. Maestrul Florin Piersic se va afla și el în sala de spectacol, unde le va vorbi, celor prezenți, despre „acest film drag sufletului său”, urmând să stea de vorbă cu spectatorii. Intrarea la această proiecție costă 15 lei.

În cea de-a doua zi a evenimentului, clujenii sunt așteptați să sărbătorească ziua de naștere a actorului prin vizionarea altor trei filme „din vasta sa cinematografie”. Este vorba despre filmele „De-aș fi… Harap Alb”, ce va fi difuzat de la ora 10.00; „Haiducii lui Șaptecai”, care va putea fi vizionat de la ora 13.00 și „Colierul de turcoaze”, care va fi difuzat de la ora 15.00.

Intrarea la cele trei filme este gratuită, în limita locurilor disponibile în sală, însă pentru filmul difuzat la ora 10.00 este nevoie de o programare telefonică.

De asemenea, tot în cea de-a doua zi a evenimentului clujenii îl vor putea urmări live pe îndrăgitul actor, care va susține spectacolul „Nu-ntreba câți ani am”, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca, începând cu ora 18.30.

Cine este Florin Piersic?

Florin Piersic este un cunoscut actor român de teatru și de film. El s-a născut în anul 1936, în Cluj-Napoca, a copilărit în Bucovina (n.r. județul Suceava), după care a revenit în orașul natal unde a făcut liceul. Actorul clujean a urmat cursurile Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București (n.r. astăzi UNATC), pe care le-a absolvit în anul 1957.

Florin Piersic a debutat pe scena Teatrului Național din București în piesa „Discipolul Diavolului” (1959). Alte piese cunoscute ale sale, care i-au scos în evidență talentul actoricesc, sunt: „Tragedia optimistă”, „Oameni și șoareci”, „Orfeu în Infern”, „Zbor deasupra unui cuib de cuci”, „Străini în noapte” sau  „Gaițele”.

În afara numeroaselor sale reprezentații pe scenele teatrelor naționale, portofoliul său cuprinde și câteva zeci de producții cinematografice. Acesta a jucat în drame, comedii, tragedii și filme istorice. Debutul său cinematografic a avut loc în anul 1957, în filmul „Ciulinii Bărăganului”, unde a jucat rolul lui Tănase. Printre cele mai cunoscute filme ale sale se numără: „Neamul Șoimăreștilor” (1965), „De-aș fi Harap Alb” (1965), „Mihai Viteazul” (1971), „Haiducii lui Șaptecai” (1971), „Frații Jderi” (1974), „Pintea” (1976) și filmele din seria „Mărgelatu” (o serie de șase filme românești istorice de aventură, apărute în perioada 1980-1987, a cărui personaj principal se numea Mărgelatu).

De-a lungul timpului, actorul clujean a fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice” (1967), a fost decorat cu Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler (2002) și a primit titlul de „cetățean de onoare” în nouă orașe din țară. De asemenea, în cinstea sa, în 26 ianuarie 2011, Cinematograful „Republica” din Cluj-Napoca a fost redenumit în cinematograful „Florin Piersic”. Mai multe despre Florin Piersic se poate citi pe wikipedia.org.

Mai jos găsiți 3 filme celebre cu Florin Piersic: 

https://www.youtube.com/watch?v=wP2Ff0h5Mtw

https://www.youtube.com/watch?v=JufUvpFxWxQ

https://www.youtube.com/watch?v=YFnnCtsMCnk

 

Cover - Sursă foto: dreamstime.com
Picture of Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *