Search
Generic filters
Exact matches only

ING Bank România – Main Partner în cadrul DevTalks Reimagined, cel mai mare eveniment online dedicat profesioniștilor IT&C din România

ING Bank România se alătură ca partener principal celei mai mari conferințe virtuale – DevTalks Reimagined.

Evenimentul este dedicat profesioniștilor IT din România, dar și din afara granițelor, iar pe 10 – 12 iunie va aduce mai aproape de comunitatea IT cele mai dorite tehnologii și inovații din industria IT&C. Cu o tradiție de 6 ani în participarea la DevTalks, ING Bank deține un portofoliu format din peste 2.300 de angajați, dintre care 600 activează în domeniul IT&C și peste 1.4 milioane de clienți la nivel național.

“Parcurgem o perioadă intensă, una în care soluțiile IT&C s-au dovedit a fi mai importante ca oricând, una în care distanțarea socială a generat nevoia accelerată de proximitate digitală. Astfel ne putem continua munca, desfășura business-ul, dar și menține legătura între noi prin soluții care vor avea și pe termen lung un loc foarte important în viața noastră. Ne bucurăm să participăm pentru a 6-a oară la DevTalks, anul acesta în calitate de Main Partner, și să povestim despre experiența noastră. Vorbim despre o echipă care a susținut trecerea rapidă de la 14% la peste 95% angajați ING Bank care au lucrat de acasă, despre cum construiești și operezi aplicații și servicii digitale care devin critice pentru milioane de utilizatori.” – Răzvan Sighinaș, CIO ING Bank România

În cele trei zile de eveniment, ING Bank România va aduce pe Main Stage conținut tehnic de la speakeri internaționali precum: Martin Woolley, Senior Developer Relations Manager, EMEA at Bluetooth SIG,  Matthias Schindler, Head of AI Innovation, Production System at BMW Group, Ruslan Gibaiev, Streaming Platform Lead at Bolt, Chakri Cherukuri, Senior Quantitative Researcher at Bloomberg LP și Fouzia Adjailia, Ambassador of Women in Artificial Intelligence Algeria. Acestora li se vor alătura și Răzvan Sighinaș, CIO ING Bank România, Delia Albu, IT Lead ING Bank România, Bogdan Vizureanu, Chapter Lead ING Bank România care vor oferi, pe parcursul celor trei zile de eveniment, prezentări despre cele mai importante proiecte digitale ale băncii din această perioadă.

DevTalks Reimagined va reuni peste 4.000 de programatori, pasionați de tehnologie, reprezentanți ai companiilor de top din România și peste 100 de speakeri locali și internaționali pentru a construi împreună cel mai important eveniment online dedicat developerilor. De-a lungul celor șapte ediții, DevTalks s-a remarcat atât prin conținut de calitate, temele tehnice abordate de către specialiști de renume din domeniu, cât și prin zonele dedicate companiilor și startup-urilor, testării celor mai noi gadget-uri și interacțiunii dintre participanți. Anul acesta, participanții se vor putea bucura de 13 scene precum Main Stage – Emerging Tech, Web, DevOps, Code Clash, Java, SAP, Product Management, Big Data & Cloud, Security, Mobile, QA & Testing sau Embedded.

Booth ING - Copy

“Parteneriatul cu ING Bank România reprezintă o consolidare a încrederii cu care colaboram de șase ediții. Ne bucurăm să avem ING Bank alături de noi ca partener principal al celei de-a șaptea editii, o transformare digitală unic configurată pentru cea mai mare ediție de până acum și poate cel mai curajos mod de interacțiune pe care îl vom avea cu developerii și profesioniștii IT din România și de peste hotare. Ne dorim ca DevTalks Reimagined să fie un eveniment virtual plin de interacțiune, cu o multitudine de activări, de surprize plăcute pentru participanți. Efervescența, creativitatea și modul inovativ prin care ING Bank transpune ideile în realitate într-un mod digital, reprezintă practic ceea ce va oferi o o experiență completă comunității IT” – Andreea Balaci, Manager Tech Concepts Catalyst Solutions.

Despre ING Bank România        

ING Bank România este parte din ING Group, instituţie financiară internaţională globală, care oferă servicii bancare unui număr de peste 38 de milioane de clienţi individuali, companii sau instituţii din peste 40 de ţări. Înființată în 1994, ING Bank România este în prezent o bancă universală, oferind produse și servicii tuturor categoriilor de clienți – companii mari și mici, instituții financiare, mici antreprenori și persoane fizice.

Misiunea ING este aceea de a-i susţine pe oameni să fie cu un pas înainte, în viaţă şi în afaceri.

 

Despre Catalyst Solutions

Catalyst Solutions este o companie românească de consultanță în resurse umane, specializată în soluții de recrutare și employer branding. În cei 14 ani de experiență, Catalyst a devenit cunoscută pentru unele dintre cele mai mari proiecte și evenimente din domeniu, precum :

  • hipo.ro, singurul portal de carieră dedicat exclusiv candidaților cu studii superioare;
  • Angajatori de TOP, cel mai mare târg de carieră din România, care are loc la nivel național în București, Timișoara, Constanța, Ploiești, Pitești, Craiova și online, pe hipo.ro;
  • DevTalks, eveniment care reunește 2.000 de profesioniști IT pasionați de Web, Java, Security, Big Data & Cloud, DevOps, Emerging Tech, Product Management, Digital Transformation, Mobile, QA&Testing și SAP
  • Top Talents România, program care identifică și premiază cei mai valoroși 250 de tineri români;

Studiul Cei mai doriți angajatori, cel mai cuprinzător instrument de pe piață, care măsoară gradul de atractivitate al brandurilor de angajatori, precum și așteptările pe care candidații le au de la aceștia.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *