Clujul se transformă pentru câteva zile în Capitala Jazzului, în perioada 3-6 noiembrie, cu ocazia celei de-a zecea ediție a Transilvania Jazz Festival. În decursul celor 4 zile de festival, vor concerta mai mulți artiști renumiți la nivel international, dar și muzicieni la început de drum.
Evenimentul va avea loc în mai multe locații din oraș, și anume Opera Maghiară Cluj-Napoca, Sala Radio Cluj-Napoca și Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Programul festivalului
Joi, 3 noiembrie 2016, orele 20.00, Opera Maghiară de Stat Cluj-Napoca – RENATO BORGETTI QUARTET cu „GAITA NA FÀBRICA” (Brazilia)
Vineri, 4 noiembrie 2016, orele 20.00, Sala Radio Cluj-Napoca – ALESSANDRO ROSSI QUARTET (Italia)
Sâmbată, 5 noiembrie 2016, orele 20.00, Sala Radio Cluj-Napoca – BENDE ZSOLT QUARTET (Ungaria)
Duminică, 6 noiembrie 2016, orele 18.00, Academia de Muzica „Gh. Dima” – BÀRTOK classic meets jazz PIANO DUO guest TEODORA ENACHE (Ungaria – România) – Concert GRATUIT!
Biletele se găsesc la Diesel Club și la Casa de Bilete a Operei Maghiare Cluj-Napoca.
Workshop-uri pentru tineri
În cadrul festivalului vor exista programe special dedicate elevilor, studenților și tinerilor muzicieni. Printre acestea se numără o serie de masterclass-uri și workshop-uri pentru dezvoltarea identității educaționale.
Printre obiectivele urmărite de organizatorii evenimentului se numără construirea unei mărci culturale prestigioase la Cluj-Napoca, promovarea muzicii de cea mai înalta calitate și încurajarea participării spectatorilor la actul de cultură, educarea tinerelor generații prin muzică, promovarea tinerilor muzicieni talentați, promovarea orașului Cluj-Napoca și a valorilor culturale românești în Europa și America, dar și includerea orașului Cluj-Napoca în rândul celor mai importante orașe culturale ale lumii.