Un artist clujean va străbate 2.000 de kilometri, pe jos, până la Londra

Artistul clujean Erno Bartha, din localitatea Vlaha, județul Cluj, și-a anunțat intenția de a străbate, pe jos, peste 2.000 de kilometri, până la Londra, unde sunt expuse trei dintre opere sale.

Clujeanul, care realizează sculpturi din fân, își dorește ca acest drum să devină unul de referință al tuturor artiștilor. Erno Bartha va fi însoţit în călătoria sa de Bacs Ildiko, artist vizual, regizor de film şi dramaturg, dar şi de alte persoane care vor dori să i se alăture pe traseu.

„Vom merge pe jos, începând cu 18 iulie, o distanță de 2.025 kilometri din «Arkhai Sculpture Park», care este în Vlaha, până la Londra, un drum de o sută de zile, din dragoste pentru artă, dreptate şi libertate. Vom traversa România, Ungaria, Slovacia, Austria, Cehia, Germania, Olanda, Belgia, Franţa, Anglia. Dorim ca acest drum să devină un drum de referința al tuturor artiștilor, ale căror voci de prea multe ori nu s-au auzit, de multe ori nu şi-au găsit dreptatea şi nu se pot bucura de libertatea de a crea. Nu este neapărat un protest, ci un pelerinaj pentru a salva trei lucrări expuse în Londra în 2012 şi care nu sunt puse în valoare”, a spus Bartha, conform Mediafax.

Trei sculpturi din fân, expuse în Londra

Artistul clujean a reprezentat România în anul 2012 la Olimpiada Culturală de la Londra cu proiectul „Nature in the City”, câștigat de la Institutul Cultural Român (ICR), acest program fiind lansat încă din 2008 de autoritățile britanice pentru a asigura o complementaritate culturală Jocurilor Olimpice şi Paralimpice din 2012.

În cadrul proiectului, Erno Bartha a realizat trei sculpturi de dimensiuni monumentale – nouă metri înălțime, 12 metri lățime – „Zgârie Nori“, „Pasărea“ şi „Spirala Timpului“, inspirate din istoria şi simbolistica Jocurilor Olimpice, care au fost amplasate în iulie-august 2012 în Victoria Park şi Pleasure Garden din Londra.

„Sculpturile din proiectul «Nature in the City» au reprezentat reîntoarcerea la natură în mijlocul aglomerației urbane. Am încercat să pun în valoare curățenia formelor, fiindcă în fân nu ai detalii, textură. În sculptura de fân totul este formă curată şi clară. Am dezvoltat o tehnologie modulară, care prevede că peste scheletul metalic, între două plase de sârmă, se așează fânul, bine presat. După trei ani de la participarea la Olimpiada Culturală, am analizat impactul proiectului «Nature in the City» şi, din păcate, acesta nu este unul pozitiv nici pentru operele de artă expuse, nici pentru mine, ca şi artist”, a afirmat Bartha.

Erno Bartha a înființat în anul 2014, în satul clujean Vlaha, „Arkhai Sculpture Park”, singurul parc natural din lume în care unde sunt expuse sculpturi în fân. După inaugurarea parcului, aici au fost organizate mai multe evenimente culturale, dar și proiecții de filme în cadrul TIFF.

Cover -
Picture of Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări