Search
Generic filters
Exact matches only

Unde poţi să te joci paintball și airsoft în Cluj-Napoca?

Orice copil născut după anii ‘90 trebuie să se fi jucat, cel puțin o dată, cu un pistol cu bile. Poate că nu ați fost totuși atât de curajoși pentru că, trebuie să recunosc, atunci când erai „împușcat” de „inamic” cu o astfel de bilă simțeai urmele „luptei” timp de câteva zile. În schimb, cu un pistol cu apă tot trebuie să vă fi jucat vara, în fața blocului sau în curtea casei.

Deși nu mai suntem copii ne face plăcere să ne jucăm și acum, ca și adulţi. Iar acestea sunt doar două dintre jocurile copilăriei pe care le putem practica și acum, sub alte forme și denumiri însă. Pistoalele cu bile din copilărie se numesc acum „airsoft”, iar dacă ar fi să exagerăm puțin, pistoalelor cu apă le-am putea găsi echivalentul în „paintball”, pistoale de jucărie care, în loc de apă, sunt încărcate cu bile colorate care se sparg la contactul cu corpul sau cu un obiect, colorându-l.

Paintball și airsoft se joacă și în Cluj-Napoca, acesta fiind un oraș universitar mereu plin de tineri doritori de adrenalină. Aici există câteva locuri în care cei interesați pot juca aceste jocuri, catalogate în ultimul timp drept sporturi de echipă.

Regulile jocului sunt simple: două echipe adverse se „înfruntă” pe un teren plin de obstacole. Fiecare membru din echipa care este lovit cu o bilă este eliminat, iar jocul se termină atunci când „muniția” s-a terminat (în cazul acesta echipa cu cei mai mulți „supraviețuitori” este cea câștigătoare) sau atunci când toți membrii unei echipe au fost „împușcați”.

Pentru a putea juca acest joc este obligatoriu ca toți membrii echipelor să poarte echipamente speciale de protecție (acest echipament include combinezonul / geaca / vesta reflectorizantă pentru recunoașterea echipelor, pantaloni de camuflaj, mănuși, mască de protecție și vestă „anti-glonț”) și să aibă asupra lor o armă de jucărie încărcată fie cu bile colorate, fie cu bile de cauciuc.

Unul dintre locurile în care puteți să vă jucați paintball în Cluj-Napoca este War Zone. Aici se poate juca atât paintball, cât și airsoft. Pe un teren mai mare, amenajat cu diferite cazemate, foișoare și puncte de trecere, două echipe adversare își crează o scenă de „război” în care se „înfruntă” trăgând una în alta cu bile colorate sau bile de cauciuc. În War Zone există mai multe tipuri de competiții precum: „Capturarea steagului”, „Împușcați-l pe Căpitan”, „Apără Obiectivul”, „SWAT vs. TERO”, „Vânătoarea de iepure”, „Death match pe echipe” și „Death match individual”.

Locația poligonului: Livada Steluța, Colonia Breaza, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj

Programări: între orele 10 – 22 (doar pe bază de rezervare)

Army of Paintball este un alt loc unde se poate juca paintballul. Acesta „a fost înființat în anul 2006 cu scopul de a promova acest sport de echipa în județul Cluj și de a integra în peisajul românesc noi metode de teambuilding” , conform descrierii apărute pe site-ul Army of Paintball. Aici pot veni atât echipe formate din angajații unor companii, cât și grupuri individuale de persoane care doresc să joace un sport de echipă strategic. Printre tipurile de jocuri care se pot practica pe terenul Army of Paintball se numără: „Capturează steagul”, „Apără Obiectivul”, „SWAT vs. TERO” sau „Împușcați-l pe Căpitan”.

Locația poligonului: str. Corneliu Coposu, nr. 103, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj

Programări: cu cel puțin 24 ore înaintea jocului (doar pe bază de rezervare)

Real Action Reball Cluj este o altă locație unde se poate juca airsoft într-o formă puțin diferită față de jocul obișnuit. Diferența constă în faptul că bilele sunt mai mari decât la jocul airsoft și pot fi refolosite, astfel numărul lor este practic nelimitat. Acest lucru înseamnă că, dacă unul dintre membrii celor două echipe adversare a rămas fără „muniție” poate să își procure alta nouă direct de pe terenul de „luptă”.

Orașul Aventurii, „teatrul de război” al celor de la Real Action Reball Cluj, este amenajat într-un spațiu interior în care sunt folosite efecte speciale, lumină UV, fum și muzică de luptă, iar jocurile se pot practica fie cu lumina aprinsă, fie în umbră. Aici, pasionații acestor jocuri se pot „confrunta” pe o perioadă limitată de timp, în funcție de pachetul de joc pe care îl aleg: pachetul Alfa (30 min.), pachetul Bravo (1 oră) sau pachetul Charlie (2 ore).

Locația poligonului: Str, Traian Vuia, nr 208, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj (în clădirea Napotex, vis-a-vis de Aeroport)

Programări: online sau telefonic; terenul poate fi utilizat şi fără rezervare

O altă locație în care se joacă un joc foarte asemănător cu paintballul sau jocul de airsoft este Laser Tag Cluj. La fel ca toate jocurile de acest gen și laser tag-ul se joacă în echipă. Diferența dintre aceste jocuri constă însă în faptul că aici jucători încearcă să obțină puncte trăgând cu o armă de mână care emite o rază infraroșu. De asemenea, jocul este complet inofensiv, iar „echipamentele pot fi programate prin software, astfel încât poate fi jucat un număr nelimitat de scenarii care pot fi generate conform cerințelor și experienței jucătorilor”, potrivit informațiilor apărute pe site-ul Laser Tag Cluj.

Scenariile pentru acest joc sunt împărțite în două categorii: începători și avansați, fiecare dintre ele având câteva jocuri standard. Scenariile standard ale începătorilor includ: jocul „Terminator”, jocul „The Legend” și Jocul „The Hunted”, iar scenariile standard ale avansaților includ: jocul „Total Recall”, jocul „Last man down”, jocul „Head hunter” și jocul „Rescue”.

Locația poligonului: Str, Traian Vuia, nr 208, loc. Cluj-Napoca, jud. Cluj (în clădirea Napotex, vis-a-vis de Aeroport)

Programări: pe baza unui formular online; terenul poate fi utilizat şi fără rezervare

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *