Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Ziua Internaţională a Alzheimerului, celebrată la Cluj-Napoca

Pe data de 21 septembrie este sărbătorită, în întreaga lume, Ziua Internațională a Alzheimerului. Cu această ocazie, la Cluj-Napoca vor fi organizate câteva activități menite să sensibilizeze comunitatea clujeană şi instituțiile abilitate cu privire la problematica bolii Alzheimer.

Demenţa de tip Alzheimer se caracterizează prin dezvoltarea a numeroase deficite cognitive care includ: deteriorarea memoriei, tulburări de limbaj, deteriorarea capacităţii de a desfăşura activităţi motorii, dificultatea sau chiar incapacitatea de a recunoaște obiectele, dificultăţi în planificare şi organizare.

Pentru a conșitentiza ce este demenţa de tip Alzheimer şi cum se manifestă, Direcția Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASP) Cluj organizează o serie de evenimente dedicate Zilei Internaţionale a Alzheimerului.

Astfel, între orele 9.00 – 12.00, la sediul Centrului Comunitar Judeţean – Complex de Servicii Sociale pentru Copii şi Adulţi (pe Str. Einstein nr. 14) se va organiza o campanie gratuită de testare a memoriei, campanie ce are ca scop oferirea de informaţii cu privire la manifestările demenţei în cadrul bolii Alzheimer precum şi accentuarea importanţei intervenţiei precoce, încă de la apariţia primelor simptome. Tot aici, între orele 11.30-16.00, se va desfăşura Conferinţa „Boala Alzheimer”, la care vor participa specialişti care au domeniu de interes Boala Alzheimer.

De asemenea, anul acesta DGASPC Cluj a iniţiat şi proiectul „Cafeneaua Alzheimer”, în cadrul căruia se vor desfăşura activităţi la Cafeneaua Karolina Pub (str. Constantin Daicoviciu, nr. 9). Astfel, în intervalul orar 9.00– 11.00 vor avea loc grupuri de discuţii pe problematica Alzheimer, între persoane adulte cu vârstă peste 50 de ani şi psihologi din cadrul Centrului Comunitar Judeţean Cluj.

Data de 21 septembrie – Ziua Mondială Alzheimer, ne reaminteşte prin asociaţiile Alzheimer din întreaga lume şi instituţiile cu atribuţii în domeniu, de cei care suferă de demenţă de tip Alzheimer sau alte forme de demenţă. Tema din acest an pentru Ziua Mondială Alzheimer este Aminteşte-ţi de mine!”, transmit organizatorii evenimentelor.

Ziua Mondială Alzheimer este o zi în care organizaţiile care se ocupă de problematica Alzheimer din întreaga lume îşi concentrează eforturile asupra creşterii gradului de conştientizare cu privire la demenţa în boala Alzheimer.

Este important ca populaţia să cunoască simptomatologia şi să înţeleagă că demenţa în boala Alzheimer este diferită de procesul normal de îmbătrânire, să poată face diferenţa între cele două şi să ştie unde să se adreseze atunci când suspectează că există anumite probleme”, au mai adăugat organizatorii Zilei Internaţionale a Alzheimerului de la Cluj-Napoca.

Cover -
Picture of Cristina

Cristina

Cris este o persoană sociabilă, creativă și curioasă să descopere tot timpul lucruri noi. Uneori auto-didactă, îi plac provocările și nu renunță până nu găsește soluții la situațiile cu care se confruntă. Printre hobby-urile ei se numără cititul, excursiile, plimbatul cu bicicleta, bord game-urile, jocurile pe Playstation și vizionarea serialelor preferate. La facultate Cris a studiat jurnalismul, comunicarea mediatică, dar a urmat și cursuri de pedagogie.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Recomandări