Igiena dentară e unul dintre acele lucruri pe care un copil trebuie să le învețe de mic. Asta pentru că un obicei format foarte devreme are șanse mai mari să fie repetat la maturitate decât unul care este format mai târziu în viață. Iar pentru că dinții copiilor sunt mai predispuși la carii și probleme, este important ca cei mici să învețe importanța unui periaj de la o vârstă fragedă. În cele ce urmează, te invit să descoperi 5 sfaturi care să te ajute să îți înveți copilul să se spele pe dinți.
Învață-l din timp cu senzația
Este foarte important ca micuțul tău să se simtă confortabil cu senzația de periere, așa că, unii experți recomandă să începi periajul chiar înainte ca puiul tău să aibă dinți ieșiți. Pentru a face acest pas, poți încerca periuțe moi, care se pun pe deget și care se folosesc doar cu apă. Astfel, cu periuța pe degetul tău, poți curăța gingiile bebelușului, ca acesta să se acomodeze cu senzația pe care o implică spălatul pe dinți. Desigur, odată ce puiul tău începe să îți muște degetul în timp ce îl cureți, e momentul să treci la o periuță de dinți cu mâner.
Asociază timpul periajului cu un joc
Copiilor le place să se joace, asta știe toată lumea. Așadar, va fi mai probabil ca micuțul tău să accepte periajul dacă îl transformi într-un joc sau îl asociezi unui cântecel. Acest obicei nu face doar ca activitatea să devină mai interesantă, ci și să aproximeze timpul corect pentru un periaj ca la carte. Mai exact, copilul tău va știi că durata periajului este similară cu cea a jocului și va ști mai târziu să aprecieze cât timp trebuie să se spele pe dinți pentru a-i curăța.
Lasă-l să te imite
Un alt obicei al copiilor de care poți profita este imitarea. Cu alte cuvinte, dacă puiul tău vede că mami și tati își periază dinții cu o astfel de periuță de dinți electrică, va vrea să facă și el la fel. Permite-i să te urmărească atunci când îți periezi dinții și, mai apoi, să facă asta împreună cu tine. Bineînțeles, asta implică și faptul că tu și partenerul tău să vă formați o rutină care să permită celui mic să asiste. Așadar, încearcă să te speli pe dinți cât timp încă este treaz.
Oferă-i produse adecvate.
Pe lângă timpul și modul în care îl înveți pe cel mic să își îngrijească dinții, contează foarte mult și ustensilele pe care le folosește în procesul de curățare. Astfel, alege o periuță de dinți pentru copii, pastă de dinții fără fluor (pentru că cei mici au tendința să înghită pasta de dinți) și ață dentară aromată. Bineînțeles alege fiecare produs în funcție de preferințele tale și ale copilului tău. Spre exemplu, dacă tu folosești o periuță de dinți electrică, alege pentru micuțul tău una similară, pentru copii, cum ar fi cea de aici.
Alocă timp și răbdare
Ține cont că un proces de învățare ia timp și că vei avea nevoie de multă răbdare. Copilul tău va avea nevoie, la început, de mai mult timp pentru a-și peria dinți. El va dori să se vadă în oglindă, va vrea să spele și o jucărie pe dinți așa cum îl speli tu pe el și așa mai departe. În plus, ai nevoie de răbdare din mai multe motive, printre care atenția scăzută a copilului sau nivelul de curățenie al băii după fiecare „exercițiu” de spălat pe dinți.
În cele din urmă, e important să ții minte că fiecare copil are ritmul său de învățare și, mai mult decât atât, fiecare dintre aceștia reacționează mai bine la o anumită metodă și mai puțin bine la alte metode. Astfel, este important să încerci câteva metode până să o găsești pe cea potrivită.