Search
Generic filters
Exact matches only

Cum să fii cea mai bună versiunea ta dimineața

Diminețile sunt grele, cel puțin pentru unii dintre noi. Cei care au tendința să funcționeze mai greu dimineața nu prea au șanse să arate „la patru ace” în prima parte a zilei, însă nu-ți fă griji, există câteva trucuri care să te ajute să devii o persoană mai matinală sau măcar să arăți ca și cum ai fi una. Diminețile sunt grele, cel puțin pentru unii dintre noi. Iată câteva sfaturi pentru a deveni cea mai bună versiune a ta!

Calculează-ți somnul în cicluri de 90 de minute

Primul lucru pe care trebuie să îl faci este să îți calculezi orele de somn (indiferent de câte sunt) în cicluri de câte 90 de minute. Asta pentru că etapele somnului se repetă o dată la 90 de minute. Asta înseamnă că dacă te trezești în mijlocul ciclului de somn, adică în timpul somnului adânc, vei fi bulversat și nu vei putea să te concentrezi pe ceea ce trebuie să faci. În schimb, dacă te trezești la finalul ciclului de somn, există șanse mai mari să te simți fresh, chiar și dacă ai dormit doar 3 ore.

Definește-ți stilul de îmbrăcăminte

O metodă foarte bună de a te simți în cea mai bună formă este cea în care te îmbraci pentru a impresiona. Însă, încearcă să nu îți dorești să îi impresionezi pe alții. În schimb, îmbracă-te așa cum ai vrea să fii tu impresionată de cineva. Pe scurt, încearcă să te impresionezi tu pe tine. Încrederea în sine și atitudinea pe care o adopți țin foarte mult de modul în care arăți și cum te simți în raport cu asta. Dacă ție îți place cum arăți, instantaneu vei deveni ceva mai încrezătoare, iar atitudinea ta va avea de câștigat.

Găsește un motto cu care rezonezi

Este foarte important să îți găsești modele pozitive în direcția în care vrei să o iei. Cu siguranță există un om, celebru sau nu, care să îți servească drept inspirație. Adoptă motto-ul care te inspiră și pune-l undeva la vedere, astfel încât să îți sară în ochi și să te inspire în fiecare dimineață. Puțină motivație poate să te ducă pe drumul cel bun.

Ai grijă de tine

Un alt lucru esențial este să ai grijă de tine și de sănătatea ta. Încearcă să incluzi în rutina ta cel puțin 10 minute de exerciții fizice (chiar și dacă doar te întinzi) și un mic dejun echilibrat. Exercițiile au scopul de a-ți grăbi metabolismul și ritmul cardiac, ceea ce te poate face mai alert, iar micul dejun este extrem de important pentru ca nivelul tău de energie să fie elevat.

Cred că ai prins ideea. Creează-ți o rutină potrivită pentru tine și adaptează-ți activitățile din timpul zilei pentru a acomoda această rutină nouă. În curând, totul se va transforma într-un obicei și totul va părea ca și cum s-a întâmplat așa din totdeauna.

Newsletter

Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *