Iulia, profesează ca psiholog clinician, consilier și trainer, iar atunci când nu este la cabinet, alternează între roluri precum soție, fiică, nepoată, prietenă. Iubește să citească, să aibă în preajmă căței, să hoinărească, să danseze, să decoreze diverse spații și să transforme fiecare colțișor de lume pe care-l întâlnește, într-un ”acasă”.

1. Ce înseamnă un job de psiholog?

Pentru mine e mult mai mult decât un job, chiar este un stil de viață. Profesia mi-a permis să testez pe propria piele teoria conform căreia învățăm cel mai ușor și informațiile și ideile prind cel mai tare rădăcini în interiorul nostru, atunci când le predăm altora. Este un domeniu care presupune învățare continuă și care te provoacă să găsești soluții, să te adaptezi și să crești constant, pentru că de asta va depinde creșterea și evoluția oamenilor care îți trec pragul.

2. Cum ți-ai descoperit pasiunea pentru acest domeniu?

E o poveste lungă aici, am senzația că domeniul m-a ales pe mine înainte de toate. Îmi aduc aminte când eram micuță, am avut norocul să am pe stradă o gașcă de copii de care nu voiam să mă dezlipesc nici pentru a veni la masă. Dintre toate momentele pe afară, în mod straniu, cel mai mult îmi plăcea atunci când aveam șansa să ajut pe cineva care era supărat sau furios sau să îi împac pe copiii care se certau între ei din diverse motive. Cumva îmi ieșea, dar habar nu aveam pe atunci că există o profesie care are legătură cu asta. În școala generală și liceu am început să citesc foarte mult și aveam tendința să analizez cam tot ceea ce citeam, din punct de vedere al dinamicii emoționale. O bună perioadă de timp tata mă vedea în armată, iar mama în poliție, pe clasa a 12-a, m-am pregătit să dau la poliție, în ideea, de a ajunge în criminalistică, dar m-am răzgândit chiar înainte de bac și spre mirarea tuturor, am zis că eu dau la psiho. De acolo încolo, am fost în elementul meu. 🙂

3. Care sunt principalele probleme cu care se confruntă oamenii?

Din punct de vedere clinic, cele mai frecvente sunt tulburările depresive și anxioase, la un nivel mai profund însă, majoritatea problemelor pe care le văd vin cu meta-emoții. Acestea sunt emoții despre emoții, spre exemplu dacă simt un anumit grad de anxietate dintr-un anumit motiv logic și firesc și încep să îmi spun ”nu e normal să simt asta”, ”dacă nu mă pot controla”, ”nu suport, nu e acceptabil, nu e normal”, ”ceilalți vor observa” și multe altele, dezvoltă o meta-emoție, adică încep să simt și mai multă anxietate pentru că simt anxietate, mă înfurii sau chiar devin dezamăgită de mine pentru că simt anxietate. Meta-emoțiile cresc și în timp se pot transforma în tulburări. Emoțiile au nevoie să fie validate, înțelese și dizolvate, absența acestor abordări, nu face decât să le înăbușe pentru o scurtă perioadă de timp, pentru ca mai apoi să își facă simțită prezența mai puternic, prin tulburări sau somatizări.

4. Care este segmentul de vârstă cu care poți să lucrezi cel mai bine? De ce?

În cazul meu nu am un segment de vârstă cu care lucrez cel mai bine. Lucrez foarte bine de la adolescenți până la persoane de peste 65, sunt însă câteva elemente care contează mult în eficiența terapiei, indiferent de vârstă. Câteva dintre acestea ar fi ca terapia să înceapă la cererea sau cel mult dorința împărtășită a persoanei cu care urmează să lucrez (spre exemplu nu accept să fac o programare dacă sunt sunată de alți membrii ai familiei și nu de persoana în cauză). Un alt element este conștientizarea rolului meu ca terapeut și setarea așteptărilor, cu cât persoana mă percepe ca fiind un antrenor și conștientizează că modificarea gândurilor, comportamentelor și a emoțiilor e un proces, cu atât rezultatele sunt mai frumoase. Un alt exemplu ar fi motivația pentru schimbare, datorită tiparelor mele de personalitate, lucrez mai bine cu persoane care sunt orientate spre optimizare mai degrabă decât pe ventilare emoțională.

5. Cum văd oamenii mersul la psiholog pentru prima dată când ajung pe canapea?

La început sunt reticenți și e normal să fie așa, nu suntem obișnuiți să vorbim prea mult în viața de zi cu zi despre emoții și asta ne face să ne simțim vulnerabili, expuși, partea frumoasă este că doar fiind vulnerabili putem avea relații autentice și conexiuni profunde cu cei din jur.

6. Care sunt principalele lor frici atunci când vin pentru prima dată?

Frica de a nu părea ciudați, de a nu mă șoca cu problemele lor, frica de judecată , de critică, teama că sunt ”de nereparat”, lucruri bineînțeles total eronate și care cred eu că vin de multe ori din sentimentul de ruptură de ceilalți. Avem credința că numai noi simțim un anumit lucru, că numai noi experimentăm o anumită situație sau că avem anumite gânduri, însă nu este deloc așa. Suntem unici, însă mult mai similari decât credem. Iar dacă am știi cu adevărat ce gândesc și simt cei pe lângă care trecem pe stradă, ne-am simți mult mai confortabil și am evita multe meta-emoții. 🙂

7. Ce îi motivează pe oameni să facă pasul acesta?

Din păcate, de cele mai multe ori îi motivează distresul sau durerea resimțită. Spun din păcate deoarece atunci când acesta e motivul pentru care îmi trece pragul, acea persoană este deja în luptă cu ea de multă vreme și este o luptă epuizantă. Sunt însă din ce în ce mai multe situații, și mă bucură mult acest lucru, când oamenii mă contactează pentru optimizare și dezvoltare personală sau simptome ușoare și moderate. În acest caz avantajul este că revenirea la o stare de echilibru se realizează mai ușor și ne permite să lucrăm mai degrabă la construirea sau consolidarea unui imunități psihologice, e nevoie și să plantăm flori, nu doar să smulgem buruieni. 🙂

8. Cât de important este mersul la psiholog?

Cred că e important să fii în acord cu tine și cu valorile tale. Se spune că ești un om împăcat atunci când ceea ce gândești, ceea ce zici și ceea ce faci sunt în sincron. Mersul la psiholog este foarte important atunci când nu îți este bine și când ești deschis să îi permiți cuiva din exterior să contribuie la sincronizarea celor trei lucruri amintite mai sus. Pe de altă parte știu că nu e singurul lucru care te poate ajuta și că nici nu o poate face dacă așteptările nu sunt în acord cu realitatea.

9. Când știm că e cazul să apelăm la ajutorul unui psiholog?

Atunci când nu știm cine suntem, când nu ne mai recunoaștem, când relațiile cu ceilalți se degradează, când te simți într-un război cu propria persoană sau când starea ta emoțională adună mai multe ”bile negre”.

10. Cum au decurs lucrurile pe perioada pandemiei?

Destul de firesc, lucram și înainte online cu persoane din afara țării sau din alte orașe, dar în perioada stării de urgență m-am mutat cu toată lumea în online. Acum am revenit parțial la cabinet, dar cu mulți am rămas doar în mediul online, atât pentru siguranță, cât și pentru că le este mai confortabil așa.

11. Care a fost cea mai mare realizare a ta pe plan profesional de până acum?

Acum nu mai lucrez cu copilași, dar la această întrebare îmi vine în minte perioada de 3 ani în care am lucrat cu copii cu autism și cele mai mari realizări au fost cele în care am reușit să ajut un copil să vorbească chiar când erau pe punctul de a-i introduce limbajul semnelor și un altul a reușit să se integreze la școală fără însoțitor și să evolueze mai mult decât am crezut și eu că ar fi posibil. Pe de altă parte, fiecare zi în care reușesc să las pe cineva cu puțin mai bine decât l-am găsit o simt în sine ca fiind o realizare și sunt recunoscătoare că pot avea un job din a mă conecta cu oamenii și a contribui la viețile lor.

11. Ce mesaj ai pentru oamenii care ne citesc?

Să încetinească ritmul măcar atunci când acest lucru este posibil și să își aducă mintea aici și acum, la momentul prezent cât mai frecvent cu putință. Mintea noastră adoră să hoinărească. Atunci când merge și stă în trecut, avem emoții din zona depresiei, atunci când merge și stăruiește în viitor, avem emoții din zona anxietății. Când aducem mintea în prezent și ne ducem atenția în simțuri, mintea revine unde este corpul, adică în aici și acum, unde emoțiile devin echilibrate.

Facebook: psihologiuliadican

Site: psihologiuliadican.ro/