Generic filters
Exact matches only
Generic filters
Exact matches only

Lazăr Edeleanu – despre rafinarea produselor petroliere

Lazăr Edeleanu s-a născut la data de 1 septembrie 1862, la București, iar mai apoi s-a mutat împreună cu familia la Focșani. Părinții i-au observat aptitudinile deosebit și astfel că la vârsta de 12 ani l-au trimis înapoi la București pentru a-și continua studii, la liceul „Sf. Sava”.

După terminarea liceului pleacă spre Berlin unde studiază chimia sub îndrumarea unora din cei mai buni profesori din lume.

În 1887 devine doctor în chimie, după ce susține public lucrarea „Asupra unor derivaţi ai acizilor fenilmetacrilici şi fenilizobutirici” în care descoperă și sintetizează substanța cunoscută sub numele de fenilizopropilamina, benzedrină sau amfetamină. El nu a continuat cercetările în această direcție astfel că efectele acesteia asupra psihicului uman au fost descoperite mai târziu, la începuturile anilor 1990

Pentru o perioadă a lucrat și la Londra, unde împreună cu Ch.F. Cross şi E.J. Bevan, a efectuat cercetări în vederea obţinerii unui tip de mătase artificială neinflamabilă, iar împreună cu R.Mendola a încercat să obțină coloranți pe bază de oxazină.

Ceea ce l-a făcut însă cunoscut în fața lumii întregi este procedeul de rafinare a hidrocarburilor care îi și poartă numele. Procedeul Edeleanueste pus în aplicare începând cu 1908 și presupunea faptul că produsele petroliere puteau fi rafinate utilizând dioxidul de sulf lichid ca și dizolvant selectiv care nu afecta proprietățile produselor petroliere.

Edeleanu a obţinut nu mai puțin de 212 brevete de invenţii, în România, dar şi în alte state precum SUA, Germania, Franţa, Austria, Suedia, Olanda etc.

De-a lungul timpului, a obținut numeroase premii și onoruri printre care reamintim: ordinul Regele Leopold al Belgiei, cu gradul de ofițer, membru al „Societății de Științe Naturale” din Moscova și membru de onoare al „Institute of Petroleum Technologists” din Londra, consilier onorific al României în Germania sau medalia Theophilus Redwood pentru întreaga activitate științifică desfășurată in domeniul chimiei analitice.

Începând cu anul 1910, Lazăr Edeleanu, s-a mutat în Germania și devine director al „Allgemeine Gesellschaft für Chemiche Industrie” care în onoarea sa primește numele de „Edeleanu Gesellschaft” și care încă funcționează și astăzi în Frankfurt.

În anul 1960 existau nu mai puțin de 80 de instalații Edeleanu în lume, acesta făcând parte și astăzi dintre procedeele de bază cu ajutorul căruia se rafinează petrolul. Desigur în timp s-a mai perfecționat, dar în esența procesului rămâne aceeași.

Lazăr Edeleanu a fost un român cu o minte strălucită care a reușit prin viziunea sa să ajute la schimbarea lumii dacă ne gândim la aplicațiile invenției sale. Memoria sa trebuie onorată pentru că ne-a făcut cunoscuți în lume.

Comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *