Search
Generic filters
Exact matches only

Mituri despre vremea rece

De câte ori nu ai auzit ceva total deplasat spus de către cineva care credea în ceea ce spunea, despre efectele vremii rece? Sunt convinsă că mulți ți-au spus atunci când îți era rece să tragi o dușcă de alcool să te încălzești. Dar oare chiar așa o fi? În ceea ce urmează voi încerca să clarific câteva dintre cele mai întâlnite mituri despre vremea rece și grăuntele lor de adevăr.

Răceala și vremea rece

Cel mai ușor mod de a te răci este să stai în vremea rece și frig. FALS! Deși se numește o „răceală” aceasta n-are nimic de-a face cu vremea rece de afară. De fapt, pericolul de a răci se mărește atunci când ești într-o cameră încălzită, datorită faptului că este mai ușor ca virusul să fie transferat de la un om la altul. Motivul pentru care oamenii răcesc mai des iarna este faptul că aceștia petrec mai mult timp în interior decât afară.

Bea alcool să te încălzești

FALS! Deși ai impresia că un păhărel dintr-o băutură alcoolică te încălzește, acest lucru nu este adevărat. De fapt, se întâmplă exact opusul. Când consumi alcool, reacția pe care o obții este să scazi temperatura corpului tău. Practic faci exact opusul a ceea ce intenționezi. Și ca să remediezi, încerci să consumi și mai mult alcool.

Părul ud te face să răcești

FALS! Deși părul ud te va face să te simți mai înfrigurat decât dacă ar fi uscat, acest fapt nu înseamnă că răcești. Explicația este aceeași ca la vremea rece. Răceala nu ține de frig.

Nu ai nevoie de protecție solară când e rece

FALS! Protecția de razele nocive ale soarelui nu are nimic de a face cu anotimpul sau temperatura de afară. Ba mai mult, iarna, zăpada poate ajuta razele nocive să ajungă la tine. Așadar continuă să utilizezi produse cu SPF pentru te proteja.

Vitamina C te scapă de răceală

Semi-Adevărat! Adevărul e undeva la mijloc în această afirmație. Deși prea puțină lume are carență de vitamina C în zilele noastre și aceasta nu are capacitatea de a preveni o răceală, aceasta poate ajuta la ameliorarea simptomelor și la o perioadă de boală mai scăzută.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *