Dacă până acum ai avut locuința rece pe timp de iarnă, sunt câteva sfaturi pe care ar trebui să le știi. Astfel vei putea reduce din costurile de întreținere și să păstrezi o temperatură plăcuta de-a lungul perioadei reci.
Prima metodă prin care poți face asta e să îți izolezi pereții casei. Pe exterior, încearcă să faci asta cu polistiren. În ciuda faptului că necesită o investiție ceva mai mare, pe parcursul lunilor reci se va resimți o diferență față de anii precedenți. Temperaturile pot crește cu 3-4 grade Celsius, însă asta depinde și dacă ai alte locuri prin care s-ar putea risipi căldura.
O altă metodă e să etanșezi geamurile și ușile. La magazine vei găsi benzi pentru etanșarea lor, care nu sunt foarte costisitoare și sunt foarte utile. În cazul în care ușile tale nu au un prag, ar trebui să știi că pe acolo se risipește o cantitate mare de căldură. Poți să cumperi un prag pe care să îl pui sau poți cumpăra perii care se atașează în locul gol.
Ar trebui să mai știi că prin podea mai vine o cantitate mare de aer rece. Ar trebui să știi că poți pune o folie specială pentru oprirea temperaturilor reci pe sub parchet. Dacă nu ai făcut asta și ai trecut deja de perioada de renovări, un covor ar trebui să absoarbă o parte din frig.
Soarele poate încălzi o locuință pe timpul zilei, indiferent de temperaturile de afară. Tot ce trebuie să faci e să profiți la maxim de perioada când soarele bate în casa ta. Pentru asta e nevoie să cureți vegetația inutilă din fața ferestrelor. Ai putea tăia tufișurile înalte care nu au niciun rol în această perioadă.
Căldura se risipește în casă, iar dacă vrei să păstrezi o temperatură plăcută în camere ar trebui să le închizi pe cele pe care nu le folosești. Fie că vorbim despre cămară sau un dormitor, dacă le folosești destul de rar ți-ar fi util să închizi ușile.
Specialiștii spun că o altă metodă să păstrezi casa călduroasă e să gătești cât mai des. Încearcă să faci o plăcinta sau prăjituri. Avantajele sunt că vei mânca o masă caldă și că bucătăria ta va avea o temperatură plăcută. Să nu mai vorbim despre mirosul de prăjituri :). Dincolo de asta, trebuie să mai știi că aburii pe care le fac unele mâncăruri nu ajută la încălzit.