logo
Search
Generic filters
Exact matches only

Topul celor mai citite cărți din lume

Din fericire, mulți dintre noi sunt pasionați de citit. Indiferent de gusturile pe care le avem în literatură și de cărțile pe care le alegem, obiceiul de a citi este unul care trebuie cultivat din timp și păstrat pe tot parcursul vieții. Prin citit învățăm lucruri noi, ne dezvoltăm vocabularul, ne îmbogățim cultura generală și ne exersăm abilitățile comunicaționale.

Aceia dintre noi care încă nu au obiceiul acesta dar doresc să îl însușească, pot alege o carte din lista de mai jos, care poate fi un prim pas important în aventura lecturii. Topul de mai jos este realizat de către webcultura.ro după numărul de exemplare tipărite în întreaga lume.

1. Biblia – în ultimii 50 de ani, Biblia a fost tipărită în aproximativ 4 miliarde de exemplare, fiind de foarte mult timp în topul celor mai bine vândute cărți din lume.

2. Citate din Președintele Mao Ze-Dong – această carte a fost tipărită pentru prima dată în 1964, ajungând de atunci și până acum la mai mult de 800 de milioane de exemplare.

3. Coranul – Biblia musulmanilor a ajuns și ea la 800 de milioane de exemplare.

4. Don Quijote – Miguel de Cervantes a publicat această carte în 1612, iar în ziua de azi a ajuns la aproximativ 500 de milioane de exemplare. Aceasta este așadar prima carte din top care nu este direct legată de religie sau de cultul personalității.

5. Dicționarul Chinezesc – are 400 de milioane de exemplare în prezent și a fost pentru prima dată publicată în 1954.

6. Povestea despre două orașe – cartea lui Charles Dickens s-a tipărit în aproape 200 de milioane de exemplare, fiind publicată în 1859.

7. Stăpânul Inelelor – capodopera SF a lui J.R.R. Tolkien a atins în prezent un tiraj de 150 de milioane de exemplare.

8. Harry Potter și Piatra Filozofală – cartea scrisă de J.K. Rowling este tipărită în 107 exemplare, după ce a fost publicată prima dată în 1997.

9. Zece negri mititei – este o carte scrisă de Agatha Christie în 1939 și tipărită în 100 de milioane de exemplare.

10. Visul din Pavilionul Roșu – opera este redactată de Cao Xueqin, atingând în prezent cifra aproximativă de 100 de milioane de exemplare tipărite.

Vă invităm să ne comunicați în comentarii care este cartea voastră preferată, fie că se află sau nu în lista de mai sus.

Newsletter
Începe-ți dimineața cu o cană de cafea și articole interesante de la noi
*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Recomandări

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *