Județul Giurgiu, cu reședința de județ omonimă, este unul dintre județele din țară care sunt situate la granița cu Bulgaria, graniță naturală formată de Dunăre. În interiorul țării, județul se învecinează cu județele Argeș, Călărași, Teleorman, Dâmbovița și Municipiul București. Dacă ajungi prin acest județ, iată care sunt obiectivele turistice pe care nu trebuie să le ratezi. Vezi aici unde te poți caza în județul Giurgiu
Parcul Natural Comana
Sursă foto: Wikipedia
Rezervația Naturală Comana se întinde pe raza mai multor comune din sudul județul Giurgiu (comunele Comana, Călugăreni, Colibași, Băneasa, Gostinari, Greaca, Mihai Bravu și Singureni), având o suprafaţă de aproape 25 hectare. Parcul a devenit arie protejată din 2005, cu scopul de a proteja speciile de plante endemice și fauna specifică zonei. Printre animalele prezente în rezervație enumăr popândăul, broasca țestoasă de baltă, tritonul danubian, dar și multe păsări care își găsesc refugiu aici pe timp de iarnă, printre care sticletele, barza albă și neagră, lișița, țigănușul și altele. Află mai multe informații despre Parcul Național Comana pe site-ul oficial.
Plaja și Insula Mocanu
Sursă foto: George Tomescu
În apropiere de Podul Prieteniei, în zilele de vară te poți bucura de o zi pe plajă, fără să fii nevoit să mergi până la mare. În restul anului, poți să te delectezi cu pescuitul, întrucât aici poți pescui șalău, somn, avat, ciortan, caras, plătică sau mreană direct din Dunăre. Pe plajă se poate ajunge doar cu barca, însă întreaga călătorie nu durează mai mult de câteva minute. Insula Mocanu este ostrovul cel mai apropiat de orașul de reședință al județului și se întinde pe o lungime de aproximativ 5 km.
Mausoleul Eroilor
Sursă foto: Ziarul Lumina
În orașul Giurgiu, în fostul cimitir al eroilor, actualul Cimitir Eternitatea, a fost construit între anii 1926-1939 un monument dedicat eroilor căzuți în luptele din împrejurimi. Aici sunt înhumate osemintele a 350 de soldați căzuți la datorie care au fost identificați, alături de 69 ofițeri germani identificați și mulți alți soldați a căror identitate a rămas necunoscută. Eroii înhumați aici au luptat în perioada 1916-1918. Monumentul eroilor este considerat un monument istoric si este protejat de lege. Poți citi mai multe despre Mausoleul Eroilor aici.
Turnul Ceasornicului
Sursă foto: Wikimapia
Tot în municipiul reședință poți vizita și Turnul Ceasornicarului, un monument construit din piatră în secolul 18, având o înălțime de 22 m. Acesta a fost construit cu scopul de a servi drept punct de observație în cazul unui atac, însă ulterior a fost adăugat un ceasornic. Monumentul a fost recondiționat la sfârșitul anului 2005 și se află în centrul municipiului. Află mai multe despre obiectivele turistice din reședința de județ de pe Wikipedia.
Cetatea Giurgiu
Sursă foto: Cavaler în țara mea
Ruinele cetății sunt mărturie a trecutului tumultos pe care aceasta l-a avut, fiind situată la punctul de convergență dintre Imperiul Bizantin și cel Otoman. Era primul punct de apărare al Țării Românești, astfel că, de-a lungul timpului, a supraviețuit unui număr de peste 20 de asedii. A fost cucerită de romani, de bizantini și a fost sub stăpânire otomană timp de 400 de ani. Deși este atestată documentar din 1386, este crezut că aceasta a fost reconstruită de fiecare dată pe ruinele fortificației anterioare, astfel că există ruine care datează chiar din antichitate.
Podul Prieteniei
Sursă foto: Primăria Giurgiu
Unul dintre cele două poduri care traversează Dunărea, permițând trecerea din România în Bulgaria și invers, Podul Prieteniei face legătura dintre orașele Giurgiu, pe malul românesc al Dunării, și Ruse, pe malul bulgăresc. Podul a fost construit în 1954 cu sprijinul URSS și reabilitat recent. Are o lungime de aproape 3 kilometri, din care porțiunea centrală este una mobilă, care poate fi ridicată pentru a permite trecerea navelor mai înalte. Podul are două benzi de circulație rutieră, una pentru fiecare sens, bandă pentru circulația feroviară, dar și un trotuar pentru pietoni. Află mai multe despre Podul Prieteniei pe Wikipedia.
Rezervația Manafu
Pădurea Manafu este o rezervație naturală de tip forestier, protejată pentru luminișurile în care, în lunile mai și iunie, pot fi admirați bujorii românești, specie endemică, protejată de lege. Pădurea se află în apropierea Parcului Natural Comana. Află mai multe despre această rezervație pe wikipedia.
Rezervația Teșila
Sursă foto: Călător prin lume
La fel ca și Pădurea Manafu, și Pădurea Teșila este o rezervație naturală de tip forestier, protejată tot pentru bujorul românesc. Aceasta se întinde pe o suprafață de 52 hectare și este o zonă preferată pentru plimbări în aer liber.
Schitul Sfântul Nicolae
Sursă foto: Primăria Giurgiu
Biserica este una specială datorită faptului că a fost inițial o geamie mahomedană, iar construcția acesteia nu se știe de când datează. Geamia (templul) a fost transformată în biserică ortodoxă în anul 1830, când Cetatea Giurgiu a ieșit de sub ocupația otomană. Geamiei i-au fost astfel adăugate un altar și o turlă. Biserica a fost bombardată de turci în 1877 și reconstruită în 1905, apoi a fost complet distrusă de un bombardament german în 1944. A fost refăcută în anul următor, cu aprobarea Comisiei Monumentelor Istorice.
Casa Memorială Gellu Naum
Sursă foto: Madelin
În apropiere de Parcul Natural Comana, în comuna cu același nume, poți vizita casa memorială a scriitorului surparealist Gellu Naum (1915-2001). Scriitorul, de origine aromână, obișnuia să se retragă în această casă pentru a se izola și a se scufunda în universul creativ. Gellu Naum a fost profesor de filosofie, eseist, poet, prozator și dramaturg, dar și traducător, din nevoia de a se întreține financiar. Este unul dintre ultimii reprezentanți ai curentului suprarealist în Europa. Află mai multe despre Gellu Naum pe Wikipedia.
Un răspuns
Foarte interesant articolul!
Am descoperit multe locuri de vizitat căutand informații despre scriitorul Gellu Naum .
Îmi pare rău că nu se mai poate vizita acum Casa memorială Gellu Naum !