Search
Generic filters
Exact matches only

Tot ce trebuie să știi despre călătoria cu avionul

Prima călătorie cu avionul poate părea înspăimântătoare pentru că nu știi exact la ce să te aștepți. În cazul în care urmează să călătorești cu avionul pentru prima dată și nu știi ce trebuie să faci, urmărește sfaturile de mai jos pentru o experiență cât mai plăcută cu avionul.

Cumpărarea biletului

Cel mai probabil îți vei cumpăra biletul de călătorie online, fie de pe site-ul companiei cu care urmează să zbori, fie de pe un site partener al acesteia. Când cumperi biletul asigură-te că datele de pe el sunt identice cu cele din buletin sau pașaport. În caz contrar, este posibil ca angajații companiei aeriene să nu îți accepte biletul. După achitarea plății, vei primi pe mail fie biletul electronic, fie un cod de confirmare format din cifre și litere. Dacă ai biletul electronic, listează-l înainte să ajungi la aeroport, iar dacă ai un cod, notează-l undeva ca să te asiguri că nu îl pierzi. În funcție de locul de unde pleci și de compania cu care urmează să zbori ți se poate oferi opțiunea de check-in online, care e de obicei gratuită, însă fii atent! Această operațiune trebuie să o faci înainte să pleci spre aeroport (cu cel mult 7 zile înainte).

În ziua plecării

Asigură-te că bagajul tău respectă normele impuse de compania cu care zbori. Ai grijă ca bagajul tău de mână (cel pe care îl vei duce cu tine în avion) să nu depășească dimensiunile impuse și să nu conțină obiecte interzise (unelte ascuțite, lichide care depășesc o anumită cantitate sau altele). Apoi ai grijă ca bagajul de cală (cel mare) să nu depășească greutatea impusă de companie. De asemenea, ține minte că de obicei bagajul de cală nu este inclus în biletul de călătorie, ci e contra cost. Orice kilogram care depășește limita impusă se plătește de asemenea.

La aeroport

Asigură-te că ajungi la aeroport cu aproximativ 2 ore înainte de ora programată a zborului. Asta pentru că ai nevoie de timp suficient pentru a face toate demersurile necesare (să-ți predai bagajul de cală, să treci prin zona de securitate și că te încadrezi la poarta potrivită (numărul porții îți va fi spus de angajații de la ghișeu). Când echipajul este pregătit pentru îmbarcare, vor striga numărul sau destinația cursei.

În avion

După ce ai trecut de poartă și te-ai urcat în avion, găsește-ți locul și fii atent la indicațiile echipajului. Ți se vor răspunde multe întrebări din aceste indicații. Dacă te așteaptă un zbor lung, asigură-te că ai haine comode, papuci comozi și gadget-uri anti plictiseală. Pune telefonul pe modul avion și apoi poți butona liniștit jocul preferat, poți urmări un film pe laptop sau citi o carte. Dacă nu sună tentant niciuna dinte opțiunile astea, adu cu tine o pernă pentru călătorii și poți dormi în timpul zborului. Dacă crezi că ți se face rău, poți lua cu tine medicamente pentru rău de mișcare, sau orice alte tratamente de moment de care crezi că poți avea nevoie.

După aterizare

Când zborul s-a încheiat, urmează indicațiile echipajului și coboară din avion. Îndreaptă-te spre punctul vamal, apoi spre zona de colectare a bagajului. Așteaptă ca echipajul să ruleze bagajele pe bandă, iar apoi când îți recunoști bagajul, ridică-l și continuă-ți drumul spre destinație.

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *