Search
Generic filters
Exact matches only

Vrei să îţi deschizi propria afacere? Renunță la teamă, dacă vrei să faci ceva, să nu te înfrânezi doar pentru că ți-e frică

corina buzatu

Pe Corina Buzatu am avut plăcerea să o cunosc în perioada în care a făcut una dintre cele mai mari schimbări ale carierei: a renunţat la un job sigur, cu venit constant şi a ales să îşi deschidă propria afacere. Cu siguranţă nu e uşor să faci faţă unei asemenea provocări, dar experienţa şi pasiunea adevărată pentru marketing au ajutat-o să se dezvolte şi să treacă mai repede prin această perioadă de tranziţie. Am rugat-o să ne răspundă la câteva întrebări despre domeniul ei de activitate şi să ne dea câteva sfaturi utile pentru carieră.

Povesteşte-ne despre pasiunile tale şi cum le-ai transformat în afacere?

Când sunt mici, copiii visează să fie medici sau astronauți. Eu visam să am propria afacere, să fiu “patron” (așa auzisem la cei mari că se zice, pe la începutul anilor ’90). La 20 de ani am avut prima afacere, de livrări la domiciliu pe timpul nopții, iar de un an și jumătate am MKOR, un business bazat pe consultanță de marketing. Întotdeauna mi-a plăcut să dau din ceea ce știu, dar și să aflu lucruri noi, iar consultanța este exact domeniul care îmbină aceste lucruri cu explorarea unor noi industrii.

Care au fost momentele tale de ezitare şi cum ai reuşit să treci peste ele?

Cred că răscrucea pe care mi-o amintesc cel mai bine a fost decizia de a demisiona dintr-un job cu multe beneficii, pentru un vis. Din fericire, mi-am ascultat instinctul și sfaturile mentorului din acea perioadă și am pornit MKOR. Nu regret nici o clipă această decizie, una dintre cele mai bune din viața mea!

Crezi că oamenii ar trebui să își urmeze visele sau să aleagă un job sigur, cu venit constant?

După cum îți spuneam mai devreme, eu am ales să “vânez un vis”. Dar cred că asta depinde mult de firea fiecăruia. Mie îmi place aventura și mă bazez mult pe instinct, atunci când iau o decizie. Însă dacă îți place siguranța zilei de mâine, probabil vei alege jobul. Și e ok, de aceea suntem diferiți. Oricum, sfatul meu e să renunți la teamă, dacă vrei să faci ceva, să nu te înfrânezi doar pentru că ți-e frică. Vei regreta apoi, când s-ar putea să fie prea târziu. Iar teama și pericolul sunt numai în capul tău, de obicei. 🙂

2014-05-18 17.04.52

Care sunt obiceiurile tale de dimineață?  Cum îţi începi ziua?

Hm… Îmi place să mă trezesc în jur de 7.30, chiar dacă nu trebuie să ajung la birou la oră fixă. Astfel, am timp să lucrez cât trebuie și să aloc timp și celor dragi. Ceea ce fac în fiecare dimineață, de vreun an deja, este să iau micul-dejun (preferata mea e salata de fructe cu iaurt natur, mnom-mnom!) cu iubitul meu. Acesta este momentul în care ne planificăm ziua și ne încărcăm reciproc cu energie pozitivă, pentru întreaga zi!

Ce obişnuieşti să faci în timpul tău liber?

Nu prea am timp liber! Mă împart între MKOR, un proiect de lead-gen marketing pornit acum câteva luni (www.toppanourisolare.ro), MBA-ul pe care îl urmez în Croația și Serbia, Masteratul în PR pe care acum îl finalizez la UBB Cluj și familie. Totuși, când prind câteva momente pentru mine, îmi place mult să citesc (cărți!), să mă plimb cu iubitul meu și să fac cycling (vara) și ski (iarna).

Ce te face pe tine mândră că eşti româncă?

O întrebare bună, cu atât mai mult cu cât primesc această întrebare des de la colegii de la MBA. Mândria e ceva ce se leagă e o realizare proprie, din punctul meu de vedere. Faptul că sunt româncă este un hazard, dar nu mi-aș fi putut dori altceva! De fiecare dată când revin de la MBA, mă bucur să revin în țara în care vorbesc natural limba maternă, în care avem net la super-viteze (da, nu e ceva obișnuit!), dar mai ales țara în care se află toți oamenii pe care îi iubesc. Acasă! România este țara care ne dă, generației noastre, marea șansă de a o duce la noi niveluri de dezvoltare. Iată ce oportunitate, de a fi un tânăr român!

Newsletter

Bună Dimineața, săptămânal pe email

*Respectăm dreptul la intimitate și luăm în serios protejarea datelor

Comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *