Festivalul Internațional de Fotografie de la Siena este unul dintre cele mai prestigioase competiții de acest gen. Ediția din 2016 a adunat peste 50.000 de fotografii de la artiști amatori și profesioniști din peste 130 de țări. Imaginile câștigătoare a anului 2016 au fost deja anunțate în cadrul expoziției care s-a intitulat „Dincolo de lentile”. Cele mai impresionante imagini le regăsim în categorii precum natura, călătorii, oameni și portrete.
Locul I – Realizarea plasei de pescuit în Phan Rang

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Aceasta aparține fotografului Danny Yen Sin Wong care a surprins o femeie din regiunea sud-vestică a Vietnamului în timp ce împletea o plasă de pescuit.
Fotografia „Zâmbet” a luat menţiunea de onoare la categoria „Oameni şi portrete”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Fotograful Jianjun Huang a surprins un moment absolut incredibil în cadrul unei festivități anuale dintr-un templu din China. Este vorba despre zâmbetul vesel al unui copil cu obrajii roșii din mulțimea de călugări cu robele acoperite de zăpadă.
Serele de căpșuni din Turcia, locul I la categoria „Călătorii”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Aceasta este opera fotografei Leyla Emektar care a surprins o femeie cu un coș pe umăr care trecea printre serele tunel din regiunea Nazili, Turcia.
„Plasa care cerne!” – premiu special la categoria de „Open Color”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Aceasta a fost realizată de fotograful chinez, Fuyang Zhou pentru care fotografia este un hobby. Acesta adoră să surprindă viața de la sat, deoarece aceste locuri surprind în același timp și oamenii care locuiesc aici.
„Etna în erupție” – primul loc la categoria „Natură”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Această imagine îi aparține fotografului italian Giuseppe Mario Famiani, unde putem vedea erupția vulcanului Etna în toată splendoarea sa.
Mangrovele – mențiune de onoare în categoria „Natură”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Poate la început aveți impresia că este manipulare photo, însă această imagine este cât se poate de reală. Lucrarea îi aparține fotografului francez Greg Lecoeur care, în urma unei expediții în Cuba, a surprins în același cadru un crocodil care înota, deasupra lui aflându-se o pădure de mangrove.
„Contururi și umbre” – mențiunea de onoare în categoria „Open Color”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Această imagine a fost realizată de fotograful Danny Yen Sin Wong pe dunele de nisip din Mui Ne, Vietnam. Ceea ce vedem aici sunt trei fete care poartă pălării tradiționale vietnameze sau „pălării de orez”, cărând coşuri în formă de balanţă.
Piața plutitoare din Indonezia, locul III în categoria de „Călătorii”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Chiar dacă multe țări din Asia de Sud – Est sunt destul de dezvoltate, astăzi, încă se mai păstrează una dintre cele mai vechi și anume, cea a comerțului din bărci. Imaginea de mai sus a fost realizată în sudul insulei Bornei din Indonezia, de către fotograful Antonius Andre Tjiu, surprinzând piața plutitoare din acaestă regiune.
„Reflecţia femeilor” – locul doi la categoria „Arhitectură”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Această imagine a fost realizată în Marea Moschee din Abu Dhabi de către fotograful Ali Al Hajri și înfățișează oglindirea în apă a două femei.
“Centrul mulţimii negre” – locul III în categoria „Open Color”

Sursa foto: Culturenlifestyle.com
Într-o mulțime de veșminte negre, fotograful Isa Ebrahim a surprins o pată de culoare reprezentând imaginea unui copil cu bandană roșie ținut în brațe de mama sa. Această fotografie a fost captată în cadrul unor funeralii în Bahrain.

